Eterniseed

2 Samuel 22

Nitzulescu (1911) · Română · Gratuit, domeniu public

1 Și David vorbì către Domnul cuvintele acestei cântări în ziua, când Domnul îl mântuì din mâna tuturor neamicilor săi și din mâna lui Saul.

2 Și el zise: Domnul este stânca mea și cetatea mea,

3 Și mântuitorul meu! Dumnezeu este stânca mea, la care voi căuta adăpost, Scutul meu, și cornul mântuirei mele, Turnul meu înalt, și scăparea mea, Mântuitorul meu! tu de silnicie mă vei scăpà.

4 Pre cel vrednic de laudă, pre Domnul, l-am chemat, Și de neamicii mei m'am mântuit.

5 Pre mine valurile morții mă încunjurau, Și torentele fărădelegii mă spăimântau.

6 Legătura infernului mă cuprindeà, Preste mine cădeau lanțurile morții,

7 În strâmtorarea mea chemai pre Domnul, Și strigai către Dumnezeul meu: Și el auzì în templul său vocea mea, Și strigătul meu venì la urechile sale.

8 Atuncia s'a sguduit și s'a cutremurat pământul; Temeliile cerului s'au mișcat și s'au sguduit, Că el s'a mâniat.

9 Fum se ridică din nările lui, Și focul din gura lui mistuià, Cărbuni se aprindeau dintr'însul.

10 El plecă cerul, și se pogorî, Și întunerec erà sub picioarele sale.

11 El călărià pe cherubim, și sburà, Și se arătă pe aripile vântului.

12 Înjuru-i drept corturi pus-a întunecimi, Adunături de apă, nori deși.

13 Din strălucirea cea de dinaintea lui, Aprinsu-sau cărbuni de foc.

14 Domnul tună din cer, Și cel prea înalt făcu să se audă vocea sa.

15 El aruncă săgețile sale, și-i împrăștiă, Pre fulger, și i-a risipit.

16 Și se văzură fundurile mării, Și temeliile lumei se descoperiră, Sub certarea Domnului, Prin suflarea vântului nărilor lui.

17 El întinse mâna sa din înălțime, mă apucă, Mă scoase din ape puternice.

18 El mă scăpă de puternicul meu neamic, De cei ce mă urau, Când erau mai tari decât mine.

19 Surprinsu-m'au în ziua necazului meu: Dar Domnul mi-a fost sprijin;

20 Și mă scoase la larg; Mântuitu-m'a; că a binevoit pentru mine;

21 Răsplătitu-mi-a Domnul după dreptatea mea; După curățenia mânilor mele mi-a întors.

22 Căci căile Domnului am păzit; Și nu am păcătuit Dumnezeului meu.

23 Că toate judecățile lui înaintea ochilor mei au fost; Și dela legile lui nu m'am depărtat.

24 Eu nevinovat am fost înaintea lui, Și de fărădelege m'am păzit.

25 Deaceea răsplătitu-mi-a Domnul, după dreptatea mea, După curățenia mea înaintea ochilor lui.

26 Către cel bun, bun te-ai arătat, Către bărbatul întreg, întreg te-ai arătat,

27 Către cel curat, curat te-ai arătat, Și cu cel strâmb, strâmb te-ai luptat.

28 Pre popor în năcaz l-ai mântuit tu; Dar ochii tăi preste cei mândri au fost, Să-i umilească pre ei.

29 Căci tu, Doamne, ești candela mea, Și Domnul întunerecul meu a luminat;

30 Că cu tine alerg asupra mulțimei; Cu Dumnezeul meu sar preste zid.

31 Dumnezeule! desăvârșită este calea sa; Curat este cuvântul Domnului; Scut este el pentru toți, care caută într'însul adăpost.

32 Că cine este Dumnezeu, afară de Domnul? Și cine este stâncă, afară de Dumnezeul nostru?

33 Dumnezeu este cetățuia mea cea tare: Cu totul netedă-mi făcu calea mea.

34 El picioarele mele ca ale cerbilor le făcu, Și pe înălțimile mele m'a pus.

35 El a deprins mânile mele la luptă, Ca brațele mele să întindă arcul de aramă.

36 Tu-mi dăduși scutul mântuirii tale, Cu mila ta m'ai ridicat.

37 Tu ai lărgit pașii mei sub mine; Și glesnele mele nu s'au clătit.

38 Urmărit-am pre neamicii mei, și i-am stârpit, Și nu m'am întors, până ce i-am nimicit.

39 Nimicitu-i-am, sfărimatu-i-am, de nu s'au mai sculat; Căzut-au sub picioarele mele.

40 Că încinsu-m'ai cu putere spre luptă; Repus-ai pre protivnicii mei sub mine.

41 Și întors-ai mie spatele neamicilor mei, Și ale acelor ce mă urau, ca să-i nimicesc.

42 Ei căutară împrejur, dar nu aflară mântuitor; La Domnul, dar el nu-i auzi.

43 Tocatu-i-am ca pulberea pământului, Ca pre tina depe ulițe i-am călcat, Și i-am sdrobit.

44 Mântuitu-m'ai din certele poporului meu, Păstratu-m'ai cap al popoarelor; Poporul ce nu am cunoscut mă servește.

45 Fiii străinilor mă lingușesc; Numai auzind de mine, se supun.

46 Fiii străinilor se veștejesc; Tremură în întăriturile lor.

47 Viu este Domnul, Și binecuvântată este stânca mea; prea înălțat fie Dumnezeu, stânca mântuirii mele!

48 Dumnezeu, care m'a răsbunat, Și popoarele mie-a supus.

49 Şi din neamicii mei m'a smuls; Da, dintre protivnicii mei m'a ridicat, De asupritor m'ai mântuit.

50 Deaceea te laud eu Doamne! între popoare, Şi cânt numele tău.

51 El este turnul mântuirii regelui său, Şi arată milă unsului său, Lui David şi seminţiei sale în veci. Cuvântarea cea depe urmă a lui David.

Citește Nitzulescu (1911) cu narațiune, note și lecții în aplicația Eterniseed.