1 Cuvintele eccleziastului, fiul lui David, regele în Ierusalim.
2 Deșertăciunea deșertăciunilor! zice eccleziastul; deșertăciunea deșertăciunilor! toate sunt deșertăciune!
3 Ce folos are omul din toată truda sa cu care se trudește supt soare.
4 Un neam trece, și alt neam vine; dar pământul rămâne în veci.
5 Soarele răsare, și soarele apune; și grăbindu-se la locul său, răsare acolo.
6 Vântul bate spre meazăzi, și se întoarnă la mează-noapte; vântul tot se întoarnă și se întoarnă în cercurile sale.
7 Toate râurile curg în mare, și marea nu se mai umple; la locul, de unde au venit râurile, acolo iarăși se întorc.
8 Toate lucrurile sunt în trudă, mai mult decât poate spune omul: ochiul nu se satură de privire, și urechia nu se mai umple de auzire.
9 Toate cele ce au fost, acele iarăși vor fi; și cele ce s'au făcut, acele iarăși se vor face; da, nimic nu este nou supt soare.
10 Au este cevă, de care s'ar puteà zice: „Iată, aceasta este nou!“ aceasta a fost și în timpul de demult, ce a fost înainte de noi.
11 Cum nu este nici o aducere aminte de lucrurile trecute, așa nu va fi nici o aducere aminte de lucrurile, ce vor fi, la cei ce vor venì în urma lor.
12 Eu eccleziastul fost-am rege peste Israel în Ierusalim.
13 Și îndreptatu-mi-am inima a cercetà și a adâncì cu înțelepciune toate ce se fac supt cer; această trudă grea dat-o-a Dumnezeu fiilor oamenilor, ca să se muncească cu ea.
14 Privit-am toate ce se făceau supt soare; și iată, toate erau deșertăciune și vânare de vânt!
15 Ce este strâmb nimenea nu poate îndreptà; și lipsurile nici unul a le numărà.
16 Vorbit-am cu inima mea, zicând: Iată, eu am mai mare și mai multă înțelepciune decât toți cei ce au fost înainte de mine în Ierusalim: da, inima mea a văzut multă înțelepciune și știință.
17 Și îndreptatu-mi-am inima mea, ca să cunosc înțelepciunea, și să cunosc nebunia și nesocotința; și aflat-am, că și aceasta este vânare de vânt.
18 Căci unde este multă înţelepciune, acolo este şi mult amar; şi cel ce immulţeşte ştiinţa, immulţeşte durerea.