1 Păzește piciorul tău, când mergi în casa lui Dumnezeu; și apropie-te mai bine spre a ascultà, decât să aduci jertfele nebunilor; căci cei ce ast-fel se vor purtà, nu vor puteà făptui rele.
2 Nu te grăbi cu gura ta, și nici inima ta să nu se prea grăbească a cuvântà înaintea lui Dumnezeu; căci Dumnezeu este în ceruri și tu pe pământ; pentru aceasta puține fie cuvintele tale!
3 Căci cu mulțimeă grijelor visul vine, și vocea nebunului cunoaște-se din mulțimea cuvintelor.
4 De ai făcut vot lui Dumnezeu, să nu întârzii a-l împlini; căci el nu se place cu nebunii; ceea ce ai votat, plătește.
5 Mai bine este să nu faci vot, decât să faci și plătești.
6 Nu învoi gurei tale să te tragă în păcat; și nu zice înaintea trimisului lui Dumnezeu: „Că greșeală a fost;“ pentru ce să se mânie Dumnezeu de vorba ta, și să peardă lucrul mânelor tale.
7 Căci cum în mulțimea visurilor sunt multe deșertăciuni, așa și în vorbele mele; deci teme-te de Dumnezeu.
8 Când vei vedeà apăsarea celui sărac și siluirea dreptului și a dreptății într’o provincie, să nu te înspăimânți de aceasta; căci unul mai înalt veghiază preste cel înalt și alții mai înalți preste aceștia.
9 Și în toate este un folos pentru țară: Regele dedat lucrurilor țării.
10 Cel ce iubește argintul, de argint nu se satură; nici cel ce iubește avuția, de venituri; aceasta iarăși este o deșertăciune.
11 Când se immulțesc bunurile, îmmulțescu-se și cei ce le mănâncă; și ce folos are stăpânul lor, decât că le privește cu ochii săi?
12 Dulce este somnul lucrătorului, de mănâncă mult sau puțin; dar pre avut nu-l lasă să doarmă îmbelșugarea sa.
13 Mai este un mare rău, pre care văzutu-l-am supt soare: avuție păstrată chiar spre răul celui ce o stăpânește.
14 Căci pierde-se această avuție prin o întâmplare rea; și de a născut el un fiu, nimic din ea nu rămâne în mâna lui;
15 Precum a ieșit din mitra mumei, gol se va și întoarce, cum a venit; și nimic din tot câștigul său nu va luà să ducă cu dânsul.
16 Da, și acesta e un mare rău: așa, cum a venit, așa se și va duce: și ce folos are, că s’a ostenit în vânt?
17 Da, toate zilele lui a mâncat în întunerec, și a avut multă durere, grijă și supărare.
18 Iată, văzut-am aceasta, că este bun și plăcut pentru om a mânca și a beà și a gustà bunurile din osteneala, cu care se ostenește supt soare, în zilele vieții sale cele puține, câte i-a dat Dumnezeu; căci aceasta este partea sa.
19 Căci dacă unui om i-a dat Dumnezeu avuție și bunuri, și i-a dat putere să mănânce din ele și să-și ia partea sa, ca să se bucure de osteneala sa; aceasta un dar este dela Dumnezeu.
20 Căci el nu-și ia mult seamă la zilele vieții sale; căci Dumnezeu îl îndestulează prin bucuria cea de față a inimei sale.