1 Mai văzut-am și alt rău supt soare și care des se întâlnește între oameni:
2 Sunt oameni, cărora le-a dat Dumnezeu avuții, bunuri, și onoare, și nimic nu le lipsește din toate câte doresc; dar Dumnezeu ne le-a dat puterea să guste dintr’însele, ci altul mănâncă din ele; și aceasta este o deșertăciune și un mare rău.
3 De ar naște unul din aceștia o sută de copii, și ar trăi ani mulți, ori cât s’ar prelungi zilele vieții sale, dar sufletul său nu s’ar săturà de bunătăți; și chiar nici immormântare n’ar aveà, zic: Mai norocit decât dânsul este cel născut înainte de timp.
4 Căci acesta în deșert a venit, și în întunerec s’a dus și în întunerec s’a acoperit numele său.
5 Chiar soarele nu l-a văzut, și nu l-a cunoscut; acesta mai mult liniște are decât acela.
6 Și chiar de ar mai trăi de douăă ori o mie de ani, și totuși bunătăți nu va vedeà; au nu toți se duc la acelaș loc?
7 Toată osteneala omului este pentru gura sa, și totuși dorința sa nu se satură.
8 Cu cât deci este mai mult celui înțelept decât celui nebun? Cu cât mai bine este celui sărac, care știe a umblà înaintea celor vii?
9 Mai bună este lumina ochilor decât rătăcirea dorințelor; și aceasta deci este deșertăciune și vânare de vânt.
10 Ceeace este, de mult s'a chiemat cu numele său; și ce este omul, se cunoaște; și nici nu se poate să se judece cu cel ce este mai puternic decât dânsul.
11 Căci de sunt multe lucruri, cari îmmulțesc deșertăciunea, ce folos are omul?
12 Căci cine știe ce este mai bun pentru om în viață în zilele cele puține ale vieții sale, pre care o petrece ca o umbră? Căci cine va spune omului ce va fi după dânsul supt soare? Recomandarea înțelepciunii, mulțumirii și a simplicității.