1 A cincia plagă: ciuma vitelor. Atunci Dumnezeu zise lui Moisi: aIntră la Faraon, și zi lui: Așà zice Domnul, Dumnezeu Ebreilor: Lasă pre poporul meu, să meargă, ca să-mi servească!
2 Căci dacă bnu vei voi a-l lăsà, și-l vei mai ținea,
3 Iată cmâna Domnului va fi peste vitele tale cele de pe câmp, peste cai, peste asini, peste cămile, peste boi și peste oi; și va fi ciumă mare.
4 Și Domnul dva pune despărțire între vitele Israeliților și între vitele Egiptenilor, și nimica nu va murì din ale fiilor lui Israel.
5 Și Dumnezeu îi însemnă lui și timpul, zicând: Mâne va face aceasta Domnul în pământul acesta.
6 Și Domnul făcù aceasta de a doua zi, și etoate vitele Egiptenilor muriră; dar din vitele fiilor lui Israel nici una nu murì.
7 Și Faraon trimise să vadă, și iată nici una din vitele fiilor lui Israel nu murise. Și totuși finima lui Faraon rămase învârtoșată, și nu lăsă pre popor să meargă. A șasea plagă: vărsatul negru preste oameni și vite.
8 Și Dumnezeu zise lui Moisi și lui Aaron: Luați-vă mânile pline de spuză din cuptor, și Moisi să o arunce spre cer înaintea lui Faraon.
9 Și aceasta va spulberà preste tot pământul Egiptului, și dintr'însa se vor face gbube, ieșind în bășici preste oameni și preste vite, în tot pământul Egiptului.
10 Ei dară luară spuză din cuptor, și stătură înaintea lui Faraon; și Moisi o răsipì spre cer; și se făcù hbube cu beșici, ieșind la oameni și la vite.
11 Și idescântătorii nu putură stà înaintea lui Moisi din causa bubelor; că și descântătorii aveau bube, ca și toți Egiptenii.
12 Și Domnul învârtoșă inima lui Faraon, și nu ascultă pre ei, după cum zisese Dumnezeu lui Moisi.
13 Și Dumnezeu zise lui Moisi: Scoală-te mâne de dimineață, și stă înaintea lui Faraon, și-i zi: Așa zice Domnul, Dumnezeul Ebreilor: Lasă pre poporul meu să meargă, ca să-mi servească!
14 Căci eu astădată voiu trimite toate plăgile mele preste tine și preste servii tăi și preste poporul tău, ca să cunoști, că nu e altul asemenea mie preste tot pământul.
15 Că eu acum mi-aș puteà întinde mâna și să te bat cu moarte pre tine și pre poporul tău, și tu să fii pierdut depe fața pământului.
16 Dară eu pentru aceea te las să trăești, pentru ca să-ți arăt puterea mea, și ca numele meu să se facă cunoscut preste tot pământul.
17 Au te mai scoli tu asupra poporului meu, ca să nu-l lași să meargă?
18 Iată eu mâne tot la această oră voiu face să cază grindină mare foarte, cum nu a fost asemenea în Egipt din ziua în care s'a întemeiat și până astăzi.
19 Acum dară, trimite să adune și toate vitele tale, și tot ce ai tu pe câmp; că toți oamenii și toate vitele câte se vor aflà pe câmp, și nu vor fi strânse în casă, căzând preste dânșii grindină, vor murì.
20 Acela dintre servii lui Faraon, care se temù de cuvântul lui Dumnezeu, își scăpă pre servii săi, și vitele sale în casă.
21 Dară care nu luă aminte la cuvântul Domnului, își lăsă pre servii săi și vitele sale pe câmp.
22 Și Domnul zise lui Moisi: Întindeți mâna ta spre cer, și va cădeà grindină preste tot pământul Egiptului, preste oameni și preste vite și preste toată iarba câmpului în pământul Egiptului.
23 Moisi dară întinse toiagul său spre cer; și Dumnezeu dete tunete și grindină, și foc curgeà pe pământ, și plouă Dumnezeu grindină preste pământul Egiptului.
24 Și erà grindină și foc arzător în grindină așa de mare, că asemenea nu a mai fost în tot pământul Egiptului, de când a stat pe dânsul popor.
25 Și grindina lovì în tot pământul Egiptului totul depe câmp, dela om până la vită; mai lovì și toată iarba câmpului, și strică toți arborii depe câmp.
26 Numai în pământul Goșen, unde erau fiii lui Israel, acolo nu a fost grindină.
27 Și Faraon trimise să cheme pre Moisi și pre Aaron, și le zise: Eu această dată am păcătuit; Domnul este drept, dară eu și poporul meu suntem vinovați;
28 Rugați-vă dară Domnului, (că acum ajunge), ca să nu mai fie tunete și grindină; și eu vă voiu lăsà să mergeți, și nu veți mai rămâneà.
29 Și Moisi zise cătră dânsul: Îndată ce voiu ieși din cetate, îmi voiu întinde mânile mele cătră Dumnezeu, și tunetele vor încetă, și grindina nu va mai cădeà, că tu să cunoști, că a lui Dumnezeu este pământul.
30 Cât pentru tine și servii tăi, știu bine că încă nu vă temeți de Domnul Dumnezeu.
31 Și inul și orzul fură bătute, că orzul înspicase, și inul înflorise.
32 Dară grâul și alacul nu se stricară, pentru că acestea se făcură mai târziu.
33 Și Moisi ieșind dela Faraon afară din cetate, își întinse mânile sale cătră Domnul, și tunetele și grindina încetară, și ploaia nu se mai vărsă pe pământ.
34 Și Faraon, văzând că ploaia încetă, precum și tunetele și grindina, adaose a păcătui, și-și învârtoșă inima sa, el și servii lui.
35 Și așa inima lui Faraon învârtoșindu-se, el nu lăsă pre fiii lui Israel să meargă, după cum zisese Dumnezeu prin Moisi.