1 Iar tu ridică plângere pentru mai marii lui Israel,
2 Și zi: Ce a fost mumă-ta! o leoaică: Ea ședeà cu leii, Și a crescut pre puii săi între puii de leu.
3 Și a ridicat pre unul din puii săi, Până s'a făcut leuț, Și s'a deprins a răpì prăzi, și a mâncà oameni.
4 Și auzind popoarele de dânsul, L-au prins în groapa lor, Și l-au adus în lanțuri în pământul Egiptului.
5 Și leoaica așteptându-l, Văzând, că deșeartă erà așteptarea ei, Luatu-și-a alt puiu, Și l-a făcut leuț;
6 Care umblând cu leii, Făcutu-s'a leuț, Și s'a deprins a răpì prăzi, și a mâncà oameni;
7 A năvălit în palaturile lor, Și a pustiit cetățile lor; Așà că s'a spăimântat acel pământ și toate din el De mugetul răcnetului lui.
8 Atuncia popoarele din țările din jurul lui pusu-s'au asupră-i, Întinsu-i-au mrejele lor, Și prinsu-l-au în groapa lor.
9 Și l-au pus în pușcă cu lanțuri, Și l-au dus înaintea regelui Babilonului; Punându-l în întăriri, Ca să nu se mai audă vocea lui Pe munții lui Israel.
10 Mumă-ta erà, — zi în parabola ta, — ca o vie sădită lângă ape; Ajungeà roditoare și plină de mlădițe, de mulțimea apelor;
11 Și se făceau din ea toege tari, ce serviau de sceptre domnilor; Și tulpina ei se înălțà în mijlocul mlădițelor tufoase; Așà că se însemnà prin înălțimea ei și prin mulțimea ramurelor ei.
12 Dar fost-a cu furie smulsă, Și aruncată la pământ: Un vânt de răsărit a uscat fructele ei. Și toegele cele tari ruptu-s'au, s'au uscat, Și focul le-a mistuit.
13 Și acum ea este sădită în pustiu, Într'un pământ sec și uscat.
14 Și izbucnind focul din o mlădiță a ramurelor sale, Mistuit-a fructul ei, Și în ea nu mai este nici un toiag tare, ce ar servì de sceptru domnilor. Aceasta-i plângere, și plângere va fi.