1 Și în anul al unsprezecelea, în luna a treia, la ziua întâia a lunei, a fost către mine cuvântul Domnului, zicând:
2 Fiul omului, zi lui Faraon, regele Egiptului, și mulțimei sale: "Cu cine te asemeni în mărirea ta?
3 Iată, Asirianul erà ca cedrul Libanului cel cu crengi frumoase, Cu pâlcuri adumbritoare și înalte; Până la vârful său erà tufos.
4 Apele îl hrăniau, adâncul îl creșteà Cu râurile sale curgând în jurul rădăcinelor lui, Și trimițând pâraele sale la toți ceilalți arbori ai câmpului,
5 Deaceea înălțimea lui s'a ridicat mai pre sus de toți arborii câmpului, Crengile lui s'au immulțit, și ramurile lui s'au lungit, Întinzându-se de mulțimea apelor.
6 Toate paserile cerului în ramurile lui își făceau cuiburile lor; Toate fiarele câmpului fătau supt crăcile sale, Și la umbra lui ședeau toate popoarele cele mari.
7 Erà deci frumos prin mărimea sa, Prin lungimea crăcilor sale; Căci rădăcinile lui erau lângă ape mari.
8 Nici un cedru din grădina lui Dumnezeu nu-l întreceà; Ciparoșii nu se asemănau nici cu crăcile sale, Și castanii nu erau nici ca ramurile lui; Nici un arbore în grădina lui Dumnezeu nu-i sămănà în frumusețe.
9 Făcutu-l-am frumos prin mulțimea ramurilor sale, Încât toți arborii Edenului, ce se aflau în grădina lui Dumnezeu il pizmuiau.
10 Deaceea așa zice Domnul, Dumnezeul: Pentru că te-ai înălțat cu statura, Și ai făcut cași acela al căruia și vârful erà între tufiș, Și și-a înălțat inima sa pe înălțarea sa:
11 Deaceea l-am dat în mânile celui mai tare dintre popoare, Care s'a purtat cu dânsul după răutatea sa: L-am alungat.
12 Și străinii, popoarele cele mai cumplite, l-au tăiat, Și l-au părăsit; Căzut-au crăcile sale pe munți și în toate văile, Și ramurile lui ruptu-s'au de toate păraele pământului; Și toate popoarele pământului s'au tras dela umbra lui, Și l-au părăsit.
13 Pe dânsul, acuma căzut, șed toate paserile cerului, Și toate fiarele câmpului sunt pe ramurile lui.
14 Ca nici un arbore adăpat de apă să nu se înalțe pentru statura sa, Și să nu-și facă vârfuri între tufiș; Și pentru ca nici unul din toți arborii adăpați de apă, Să nu se încumeteze întru înălțimea sa; Căci toți sunt dați morții, celor mai de desupt ale pământului, Între fiii oamenilor, Cu cei ce se pogoară în groapă.
15 Așa zice Domnul, Dumnezeul: În ziua, în care s'a pogorit în infern, făcut-am să plângă pentru dânsul; Am acoperit adâncul pentru el; Am oprit fluviile lui, și opritu-s'au apele cele mari ale lui; Și am făcut ca Libanul să poarte jale pentru dânsul, Și toți arborii câmpului lâncezitu-s'au pentru el.
16 Făcut-am să se înspăimânte popoarele de vuetul căderii sale, Când l-am pogorit în infern cu cei ce se pogoară în groapă; Și toți arborii Edenului, cei aleși și frumoși ai Libanului, toți câți sunt adăpați de apă, S'au mângăiat în cele de desupt ale pământului!
17 Și aceștia s'au pogorit cu dânsul în infern, La cei uciși de sabie; Și ajutătorii lui, cari locuiau supt umbra lui, În mijlocul popoarelor.
18 Cu cine te asemeni deci tu în mărire, Și în mărime între arborii Edenului? Totuși te vei pogorî cu arborii Edenului, În cele mai de desupt ale pământului; Culcă-te-vei între cei necircumciși, Cu cei uciși de sabie; Da, el, Faraon, și toată mulțimea lui, zice Domnul, Dumnezeul.