Eterniseed

Isaia 10

Nitzulescu (1911) · Română · Gratuit, domeniu public

1 Vai de cei ce hotăresc hotărîrile nedreptății, Și de scriitorii, ce scriu nefericirea;

2 Ca să depărteze pre sărac dela dreptate, Și să răpească dreptul lipsiților poporului meu, Ca să facă văduvele prada lor, Și să despoaie pre orfani.

3 Și ce veți face în ziua pedepsii, și a peirii ce vine de departe? La cine veți fugi pentru ajutor? Și unde veți lăsă mărirea voastră?

4 Părăsiți de mine, vor îngenunchià între prinși, Vor cădeà între uciși. Deaceea mânia sa nu se va întoarce, Și mâna lui tot întinsă stă. Obrăznicia și smerirea lui Asur.

5 Vai de Asirian, toiagul mâniei mele! Biciul din mâna lui este urgia mea,

6 Asupra unei națiuni nelegiuite l-am trimis, Și asupra poporului mâniei mele i-am dat porunci, Ca să prade prăzi, și să răpească răpiri, Și să-l calce, ca pre tina de pe uliță.

7 Dar el nu cugetă așa, Și inima sa nu se gândește astfel; Ci în inima lui este să piarză, Și să stârpească nu puține națiuni.

8 Căci zice: „Oare toți mai marii mei nu sunt regi?

9 Au nu este Calnoul ca și Carchemișul? Au nu este Hamatul ca și Arpadul? Au nu este Samaria ca și Damascul!

10 Precum mâna mea a lovit împărățiile idolilor, Ale căror chipuri cioplite erau mai multe decât ale Ierusalimului și ale Samariei;

11 Precum am făcut Samariei și idolilor săi, Au nu tot astfel voiu face și Ierusalimului și chipurilor sale?“

12 Deaceea după ce Domnul va sfârși tot lucrul său în muntele Sion și în Ierusalim, voiu pedepsi gândurile îngâmfatei inimi a regelui Asiriei, Și trufia sumeților săi ochi.

13 Fiindcă a zis: „Prin puterea mânei mele am făcut aceasta, Și prin înțelepciunea mea; căci sunt cuminte; Am strămutat hotarele popoarelor, Și tezaurele lor le-am prădat; Am surpat, ca un viteaz, locuitorii lor,

14 Și mâna mea a găsit, ca pre un cuib, avuția popoarelor: Și precum se strâng ouăle părăsite, Așa am strâns eu tot pământul, Și nimenea n'a fost, care să bată din aripi, Să deschidă gura, sau să cârâiască.“

15 Au fălește-se săcurea asupra celui ce taie cu dânsa? Au mândrește-se ferestreul asupra celui ce-l mișcă? Ca și când toiagul ar mișcă pre cei ce-l ridică! Ca și când bățul ar ridicà pre om!

16 Deaceea Domnul, Dumnezeul oștirilor, va trimete uscăciune celor grași ai săi, Și supt mărirea lui va arde arșiță, Ca arșița focului.

17 Și lumina lui Israel în foc se va preface, Și Sfântul său în flacără, Ce va aprinde și va înghiți spinii săi, Și scaiii săi tot într’o zi.

18 Și va nimici mărirea pădurei sale și a mănoasei sale câmpii, Dela suflet până la carne, De va fi ca și peirea bolnavului.

19 Și rămășița arborilor pădurei sale va fi puțină, Așà ca un copil va puteà-o scrie.

20 Și în ziua aceea Nu se va mai răzămà rămășița lui Israel, Și cei scăpați ai casei lui Iacob, Pe cel ce i-a lovit; Ci se vor răzimà pe Domnul, Sfântul lui Israel, cu încredere.

21 Rămășița se va întoarce, Rămășița lui Iacob, către puternicul Dumnezeu.

22 Căci chiar de ar fi poporul tău Israel ca nisipul mării, Numai o rămășiță din ei se va întoarce;

23 Căci nimicirea este hotărîtă, revărsătoare de dreptate. Căci nimicire, da, nimicire hotărîtă, va face Domnul, Dumnezeul oștirilor, În mijlocul țării întregi.

24 Deaceea așa zice Domnul, Dumnezeul oștirilor: Nu te teme, poporul meu, cela ce locuești Sionul, de Asirianul, Care te lovește cu toiag, Și care ridică biciul său asupra ta, după chipul Egiptului.

25 Căci, încă foarte puțin, și urgia mea va încetà, Și mânia mea se va îndreptà spre nimicirea lor.

26 Și va ridicà Domnul, Dumnezeul oștirilor, biciul asupra lui, Ca în bătaia Madianului la stânca Horeb; Și toiagul său îl va înălțà preste mare, Precum cândva în Egipt.

27 Și în ziua aceea Se va depărtà sarcina sa depe umărul tău, Și jugul său depe grumazul tău, Și se va sfărâmà jugul de multă grăsime.

28 El a venit la Aiat; a trecut prin Migron, a lăsat în Micmaș uneltele sale;

29 A trecut trecătoarea, A rămas în Gheba; Rama se cutremură, Ghibea a lui Saul fuge.

30 Înalță vocea ta, fiică a Gallimului! Ascultă, Laișo! Sermane Anathot!

31 Madmena fuge, Locuitorii Gebimului fug grămadă.

32 Astăzi se mai oprește în Nob; El ridică deja mâna sa asupra muntelui fiicei Sionului, Asupra colinei Ierusalimului.

33 Iată, Domnul Dumnezeul oștirilor, Va rupe ramurile cu putere cumplită, Și cei înalți la statură se vor tăià, Și se vor umili cei sumeți.

34 Cu fer va tăià desimea pădurei, Și Libanul va cădeà de mână puternică.

Citește Nitzulescu (1911) cu narațiune, note și lecții în aplicația Eterniseed.