Eterniseed

Isaia 14

Nitzulescu (1911) · Română · Gratuit, domeniu public

1 Că se va îndurà Domnul de Iacob, Şi iarăş va alege pre Israel, Şi-i va aşezà în pământul lor; Şi străinii se vor însoţì cu dânşii, Şi se vor lipì de casa lui Iacob.

2 Popoarele îi vor luà, şi-i vor aduce la locul lor; Dar casa lui Israel în moştenire îi va luà în pământul Domnului, Ca servi şi serve; Şi vor ţineà robi pre cei ce i-au robit, Şi vor stăpânì pre apăsătorii lor.

3 Şi în ziua, când Domnul îţi va dà linişte de năcazul tău, de turburarea ta, şi de servitutea ta cea grea, la care ai fost supus.

4 Ridicà-vei acest cuvânt bat- jocuritor asupra regelui Babilonului; şi vei zice: Iată, cum odihneşte cel ce apăsà! Iată, cum odihneşte cel lacom de aur!

5 „Domnul a sfărâmat toiagul neleguiţilor, Sceptrul domnitorilor!

6 Ceeace a bătut popoare cu urgie, Cu bătăi fără de încetare; Ceeace a domnit cu mânie preste naţiuni, Da, însăşi este acum prigonită fără contenire.

7 Tot pământul se odihneşte, este liniştit, Şi isbucneşte în strigări de bucurie.

8 Îşi rîd de tine pinii, Şi cedrii Libanului, zicând: De când tu dormi, Tăiător nu s'a sculat preste noi.“

9 Infernul de desupt s'a cutremurat pentru tine, Ca să te întimpine la venirea ta; Pentru tine el a deşteptat umbrele tuturor mai marilor pământului; El a sculat depe tronurile lor Pre toţi regii popoarelor.

10 Toţi aceştia iau cuvântul, şi zic către tine: Cum! făcutu-te-ai şi tu neputincios ca noi! Făcutu-te-ai şi tu asemenea nouă!“

11 În infern pogorîtu-s'a fala ta, Sunetul harpelor tale; Vermele îţi este aşternut supt tine, şi vermii te acopăr.

12 Cum ai căzut din cer, Lucifere, fiu al aurorei! Iată-te aruncat la pământ, Călcătorule al popoarelor!

13 Căci tu ziceai în inima ta: „Suì-mă-voiu în cer,“ Înălţăvoiu tronul meu mai pe sus decât stelele lui Dumnezeu; Şi voiu şedeà pe muntele întrunirii zeilor, Pe nordul cel mai depărtat;

14 Suì-mă-voiu pe înăltimile nourilor, Voiu fi asemenea celui Prea Înalt.“

15 Dar în infern iatăte aruncat, În groapa cea mai adâncă!

16 Cei ce te văd, căutând la tine, aţintindu-te vor zice: „Iată omul! care făcù să se cutremure pământul! Care făcù să se clatine împărăţii!

17 Care prefăcù lumea într'un pustiu, Şi nimici cetăţile ei! Care nu dădeà drumul prinşilor săi.“

18 Toţi regii popoarelor, da, toţi Se liniştesc în mărire, fiecare în locaşul său.

19 Iar tu zaci asvârlit fără mormânt, Ca o ramură putrezită, Având de vestmânt pre cei ucişi, pre cei străpunşi de sabie, Ce se pogoară la pietrile mormântului; Ești ca stârvul ce se calcă în picioare.

20 Nu te vei unì cu dânșii întru immormântare; Căci ai pustiit chiar pământul tău, și ai ucis chiar pre poporul tău; Semânța celor făcători de rele renume nu poate dobândì.

21 Pregătiți injungherea copiilor lui, Pentru nedreptatea părinților lor; Ca să nu se scoale, nici să moștenească pământul: Nici să mai umple fața lumii de turburători.

22 Căci și eu mă voiu sculà asupra lor, Zice Domnul, Dumnezeul oștirilor, Și voiu stârpì din Babilon numele și rămășița, Fiul și nepotul, zice Domnul,

23 Îl voiu preface în moștenire ariciului, și în bălți de apă, Și-l voiu măturà cu mătura nimicirii, zice Domnul, Dumnezeul oștirilor.

24 Jurat-a Domnul, Dumnezeul oștirilor, zicând: Da, cum am gândit, așa se va face, Și precum am hotărît, așa va rămâneà.

25 Că voiu sfărâmà pre Asirian în pământul meu; Și-l voiu călcà în picioare pe munții mei; Atuncia jugul său se va depărtà depe ei, Și sarcina lui se va luà depe umerii lor.

26 Aceasta este hotărîrea hotărîtă asupra a tot pământul, Și aceasta este mâna cea întinsă asupra popoarelor.

27 Căci Domnul, Dumnezeul oștirilor, a hotărît, și cine va zădărnicì? Mâna lui s'a întins și cine o va întoarce?

28 În anul, în care a murit regele Ahaz, fost-a această profeție împovărătoare.

29 Nu te bucurà, tu, tot pământul Filistenilor, Că s'a sfărâmat toiagul celui ce te-a lovit; Căci din coada șarpelui va ieșì basiliscul, Și fructul său va fi șarpe sburător.

30 Dar întâiu-născuții săracilor vor paște, Și lipsiții vor odihnì în siguranță; Dar voiu omorî rădăcina ta cu foame, Și se va ucide rămășița ta.

31 Urlă, poartă! țipă, cetate! Tu, întregule pământ al Filistenilor, te vei topì; Căci fum vine dela meazănoapte, Și nici un om nu rămâne singur de cetele sale.

32 Și ce se va răspunde solilor acestui popor? Că Domnul a întemeiat Sionul, Și în el vor aflà adăpost săracii poporului său.

Citește Nitzulescu (1911) cu narațiune, note și lecții în aplicația Eterniseed.