1 Trimeteți mielul domnitorului țării Dela Șeba prin deșert Către muntele fiicei Sionului!
2 Căci, ca pasărea ce se rătăcește, Gonită fiind din cuibul ei, Așa sunt fiicele Moabului, Care stând la trecătorile Arnonului, zic:
3 „Sfătuește-te, lucrează drept; Ca noaptea cea mai adâncă fă-ți umbra ta în ameaza zilei; Ascunde pre cei goniți, Nu da față pre cei fugari;
4 Cei goniți ai mei din Moab rămână la tine. Să fii lor loc de scăpare de fața prădătorului, Până va înceta apăsarea, Va trece dărăpănarea, Și va pieri cel încălcător din țară:
5 Căci prin iubire s'a întemeiat tronul tău, Și șeade pe el cu credincioșie în cortul lui David Un judecător, ce caută judecata, și se silește la dreptate.
6 Auzit-am mândria Moabului, (că mândru foarte este.) De fala lui, îngâmfarea lui și mânia lui; Dar de nici un razăm nu mai sunt minciunile lui.
7 Pentru aceasta Moabul urlă pentru sine; Urlă cu toții; Suspină pentru strugurii Kiru-Haresetului, Întristați cu totul.
8 Căci câmpiile Heșbonului lâncezesc, Via Sibmei se usucă; Domnii popoarelor i-au nimicit vițele cele mai alese, Care ajungeau până la Gazer, Rătăciau prin pustiu, Și ale cărei ramuri se întinseră, trecuseră marea.
9 Deaceea cu plânsul Iazerei te plâng și eu, via Sibmei; Și te adap cu lacrimile mele, Heșbonule și Elealule; Căci asupra culesului fructelor tale și asupra secerișului tău A repezit strigăt de resbel.
10 S'a luat bucuria și veselia din mânoasele tale câmpii, Și în viile tale nu se mai cântă cântări de bucurie, nici se mai chiuiește; Călcătorul nu va călca vin în linuri; Strigătul culesului tău făcutu-l-am să înceteze.
11 Deaceea măruntaiele mele tac vuet, ca citara, pentru Moab, Și lăuntrul meu pentru Kir-Hareș.
12 Și iată, Moabul, după ce s'a arătat, Și s'a obosit pe înălțimi, Vine în templul său, ca să se roage; Dar nu isbutește.
13 Acesta este cuvântul, pre care l-a vorbit Domnul despre Moab de demult;
14 Dar acum Domnul vorbește, zicând: „În trei ani, cum sunt anii unui năimit, Mărirea Moabului se va înjosi, Cu toată marea mulțime a lui; Și rămășița lui va fi puțină, de tot nebăgată în seamă“.