1 Cuvântul, pre care-l văzù Isaia, fiul lui Amoz, despre Iuda și Ierusalim:
2 În zilele depe urmă, Muntele casei Domnului Se va întemeià pe vârful munților, Și se va înălțà preste colini; Și vor curge la dânsul toate națiunile.
3 Multe popoare se vor duce și vor zice: „Veniți, să ne suim pe muntele Domnului, La casa Dumnezeului lui Iacob; Și ne va învățà căile lui, și vom umblà în cărările lui.“ Căci din Sion va ieșì legea, Și cuvântul Domnului din Ierusalim.
4 Și el va judecà între națiuni, Și va hotărî între popoare multe; Și-și vor făurì săbiile lor în fiare de plug, Și lăncile lor în cosoare; Popor asupra altui popor nu-și va mai ridicà sabia sa, Nici se vor mai dedà resbelului.
5 Casă a lui Iacob, veniți! Și umblăm în lumina Domnului!
6 Căci ai părăsit pre poporul tău, pe casa lui Iacob, Pentru că s'au umplut de idololatria răsăritului, Și sunt vrăjitori, ca Filistenii, Și s'au unit cu fiii străinilor.
7 Umplut este pământul lor de argint și de aur, Și tezaurele lor n'au sfârșit; Și umplut este pământul lor de cai, Și n'au sfârșit carele lor;
8 Și umplut este pământul lor de idoli, S'au închinat la lucrul mânelor lor, La ceeace făcură degetele lor.
9 Deci omul se pleacă, Și bărbatul se umilește, Și tu nu-i ierți pe ei.
10 Intră în stâncă, și ascunde-te în pulbere, De arătarea înfricoșată a Domnului și de mărirea măreției sale;
11 Căci ochii cei mândri ai omului se vor umilì, Și trufia bărbaților se va plecà; Și Domnul singur se va înălțà în ziua aceea.
12 Căci ziua Domnului, Dumnezeul oștirilor, va fi aceasta, Preste tot cel mândru și înalt, Preste tot cel falnic, și el se va umilì;
13 Și preste toți cedrii Libanului, cei înalți și falnici, Și preste toți stejarii din Basan;
14 Preste toți munții cei înalți, Și preste toate colinele cele falnice;
15 Preste tot turnul înalt, Și preste tot zidul întărit;
16 Preste toate corăbiile Tarșișului, Și preste toate lucrurile de plăcere.
17 Mândria omului se va plecà, Trufia bărbaților se va umilì, Și Domnul singur se va înălțà în ziua aceea.
18 Și idolii îi va pierde Domnul de tot.
19 Și vor intrà în peșterile stâncelor, Și în crăpăturile pământului, De arătarea înfricoșată a Domnului și de mărirea măreției sale, Când se va sculà, ca să înspăimânte pământul.
20 În ziua aceea omul va aruncà idolii săi de argint și idolii săi de aur, Pre care i-a făcut, ca să li-se închine, La cârtițe și la lilieci:
21 Ca să intre în găurile stâncelor, Și în crăpăturile pietrilor, De arătarea înfricoșată a Domnului și de mărirea măreției lui, Când se va sculà, ca să înspăimânte pământul.
22 Lăsați deci pre om, în ale cărui nări este suflare; Căci în ce se poate ținea socoteală de el?