1 Doamne, tu ești Dumnezeul meu; Pre tine te înalț, și laud numele tău; Că tu ai făcut lucruri minunate, Și sfaturile tale cele de demult arătatus'au credincioase și adevărate.
2 Căci făcut-ai din cetăți movile de pietre, Și ruini din cetățile întărite, Palaturile inamicilor, așa că ele cetăți nu mai sunt, Și nici odată nu se vor rezidì.
3 Deaceea te vor mări popoarele puternice, Și cetățile națiunilor celor dătătoare de groază se vor teme de tine;
4 Căci tu tărie ai fost săracilor, Tăria celor neavuți în strâmtorarea lor, Loc de scăpare în contra furtunei, umbră în contra arșiței: Căci suflarea mâniei groaznicilor inamici este ca furtuna pentru ziduri.
5 Cum se domolește arșița în uscăciune, Ai umilit fala groaznicilor inamici; Ca pre arșiță prin umbra nourului, Așà ai umilit fala groaznicilor inamici.
6 Și Domnul, Dumnezeul oștirilor, va face pe acest munte tutulor popoarelor Ospăț de vite grase, ospețe de vinuri pe drojdiile lor, De vite grase, pline de măduvă, de vinuri bine limpezite pe drojdiile lor.
7 Și în muntele acesta el va depărtà Acoperământul ce acopere toate popoarele, Și vălul ce învălește toate națiunile.
8 Va înghiți moartea pentru veci; Și Domnul, Dumnezeul, va șterge lacrimele depe toate fețele, Și va depărtà ocara poporului său depe tot pământul; Căci Domnul a vorbit.
9 Și în ziua aceea vor zice: „Iată, acesta este Dumnezeul nostru, Îl așteptăm, ca să ne mântuie; Acesta este Domnul; Îl așteptăm;” „Ne vom bucurà și ne vom desfătà în mântuirea lui.“
10 Căci în muntele acesta mâna Domnului va odihnì; Și Moabul va fi călcat supt dânsul, Cum se calcă paiele din bălegar.
11 Și va întinde mânele sale asupra lui, Cum întinde mânele sale înnotătorul, ca să înnoate; Și va umilì mândria lui Prin încovăerea mânelor sale.
12 Şi înaltele tării ale zidurilor tale le va plecà, Le va înjosì, le va aruncà la pământ, în ţărână.