Eterniseed

Isaia 33

Nitzulescu (1911) · Română · Gratuit, domeniu public

1 Vai ție, pustiitorule, care singur n'ai fost pustiit! Și ție, prădătorule, care singur n'ai fost prădat! Când vei încetă de a pustii, vei fi pustiit; Când vei sfârși de a prădà, vei fi prădat.

2 Doamne, miluește-ne; pe tine te așteptăm, Fii ajutorul poporului tău în toate diminețele, Și mântuirea noastră în timp de strâmtorare.

3 De vocea ta cea groaznică fugit-au popoarele; Când tu te-ai sculat, împrăștiatu-s'au națiunile.

4 Și prada voastră, Asirienilor! se culege, cum se culege mușița, Și sare preste ea, cum sare locusta ici și colo.

5 Domnul s'a înălțat, Tronează în înălțime, Umplut-a Sionul de judecată și dreptate.

6 Și înțelepciunea și știința sunt întărirea timpurilor tale, Israele! Puterea mântuirei: Temerea de Domnul este tezaurul lui.

7 Iată, vitejii săi strigă afară, Solii păcii plâng cu amar;

8 Căile sunt deșerte; Călătorii încetează; El a rupt legământul de pace, a desprețuit cetățile, Nesocotește pre om.

9 Pământul jelește, lâncezește, Libanul se rușinează, vestejește: Caronul seamănă a pustiu; Și Basanul și Carmelul s'au desbrăcat cu totul de frunze.

10 Acum scolu-mă, zice Domnul; Acum mă înalț, acum mă ridic!

11 Sunteți îngrecați cu fân, Asirienilor! nașteți miriște: Suflarea voastră este un foc ce vă mistuie;

12 Așà că poporul vostru arde ca varul: Ca spinii tăiați se ard cu foc.

13 Cei de departe, auziți ce am făcut! Și voi cei de aproape, recunoașteți puterea mea!

14 Păcătoșii în Sion se înfricoșează; Groază cuprinde pre cei nelegiuiți și ei zic: „Cine dintre noi poate locuì cu focul mistuitor? Cine dintre noi poate locuì în flăcări vecinice?“

15 Cel ce a umblat în dreptate și cel ce a vorbit dreptate, Cel ce a desprețuit câștigul prin asupriri, Cel ce și-a scuturat mânele sale ca să nu ia mită, Cel ce și-a astupat urechea, ca să nu audă de vărsarea de sânge, Și cel ce și-a închis ochii, ca să nu vadă răul:

16 Acela locuește pe înălțimi; Tăriile stâncelor sunt scăparea sa; Pânea sa i-se dă, Apa lui este sigură.

17 Ochii tăi văd pre rege în frumusețea lui, Văd o țară întinzându-se în depărtare.

18 Și acum inima ta cugetă la groaza trecută și zice: „Unde este cel ce impuneà tribut? Unde este cel ce-l cumpănià? Unde este cel ce numără turnurile?“

19 Poporul cel sălbatic nu-l mai vezi, Poporul cu limbă încâlcită, de n'o puteai înțelege, Cu limba gângavă, de n'o puteai pricepe.

20 Iar acum vezi Sionul, cetatea serbătorilor noastre; Ochii tăi văd Ierusalimul, locaș liniștit, Cort care nu se va desface; Drugii căruia nu se vor strămutà nici odată, Și nici una din funiile lui nu se va rupe;

21 Ci Domnul Atotputernicul este acolo pentru noi; El ține locul fluviilor și râurilor late. În care totuși nu întră corăbii cu vâsle, Nici nu trece o corabie puternică.

22 Căci Domnul este judecătorul nostru; Domnul este legiuitorul nostru; Domnul este regele nostru; el ne-a mântuit.

23 Funiile tale s'au lăsat, Nu mai apucă puternic de catargul lor, Nu mai întind pânzele; Deaceea prada se împarte în așa mulțime, Că și ologii se împărtășesc din pradă.

24 Și nici unul din locuitorii Sionului nu mai zice: Sunt bolnav; Poporului ce locuește într'însul, i-se iartă păcatul său.

Citește Nitzulescu (1911) cu narațiune, note și lecții în aplicația Eterniseed.