1 Iată servul meu, pre care-l sprijin; Alesul meu, întru care binevoiește sufletul meu; Pus-am spiritul meu preste dânsul: va răspândi dreptul între națiuni.
2 Nu va strigà nici nu va ridicà vocea sa, Nici nu va face să o audă pe uliță.
3 Trestia sdrobită nu o va sfărâmà, Nici nu va stinge mucul ce se trece; Va răspândi dreptul adevăr;
4 Nu va obosì, nici va slăbì, Până ce va întemeià dreptul pe pământ, Până și țările depărtate vor așteptà învățătura lui.
5 Așà zice Domnul, Dumnezeu, Cel ce a creat cerurile, și le-a întins; Cel ce a lățit pământul cu făpturile lui, Cel ce dă suflare poporului depe dânsul, Și spirit la cei ce umblă pe el:
6 Eu Domnul chiematu-te-am spre mântuire, Și voiu sprijinì mâna ta; Te voiu păstrà, și te voiu face legământ poporului, Lumină națiunilor;
7 Ca sa deschizi ochii celor orbi, Ca se scoți din închisoare pre cei legați, Pre cei ce șed în întunerecul din prinsoare.
8 Eu sunt Domnul, acesta este numele meu; Și nu voiu dà mărirea mea altuia, Nici lauda mea chipurilor cioplite.
9 Iată, s'au împlinit cele d'întâi, Și altele nouă vă dau în știre; Înainte de ce ele să se arete, vi-le dau în știre.
10 Cântați Domnului cântare nouă, Lauda lui, voi cei dela marginea pământului, Voi, ce vă coborîți pe mare, și cele d'într'ânsa; Țări îndepărtate, și locuitorii lor;
11 Pustiul și cetățile lor ridice-și vocea, Cătunele, pre care locuește Kedarul; Să cânte locuitorii stâncei, Răcnească din vârful munților;
12 Deà mărire Domnului, Și spuie lauda sa în țări îndepărtate.
13 Domnul ese ca un viteaz, Deșteaptă râvna lor, ca un luptător; Strigă și mugește, Biruește pre neamicii săi.
14 Mult timp tăcut-am, Stătut-am în tăcere, și m-am stăpânit! Acum voiu strigà, ca femeia în facere; Voiu sfărâmà, și voiu inghițì laolaltă;
15 Voiu pustiì munții și colinele, Și voiu uscà ierburile lor; Voiu preface fluviile în pământ uscat, Și bălțile le voiu uscà.
16 Și voiu conduce pre orbi pe calea, ce nu o știau, Îi voiu îndreptà în cărările, pe care nu le cunoșteau; Întunerecul lumină îl voiu face înaintea lor, Și cele strâmbe drepte; Acestea le voiu face pentru ei, și nu-i voiu părăsì.
17 Înturnà-se-vor înapoi, rușină-se-vor, Cei ce se încred în chipuri cioplite, Cei ce zic chipurilor turnate: „Voi sunteți zeii noștri.“
18 Ascultați, surzilor! Și Căutați, orbilor! ca să vedeți.
19 Cine este orb, afară de servul meu? Sau surd, ca solul meu pre care l-am trimes? Cine este orb, ca cel ascultător? Și cine este orb, ca servul Domnului?
20 Vezi multe, dar nu iai seamă la ele. Deschizi urechile, dar nu auzi.
21 Plăcutu-i-a Domnului, din mila sa, Ca legea să se mărească, și măreață să fie.
22 Dar acesta este popor jefuit și răpit; Ei toți sunt prinși în spelunci, Și ascunși în închisori; Ei sunt de pradă fără mântuitor, De jaf, și nimenea nu zice: dă înapoi.
23 Care din voi va luà aceasta, în urechi, Va ascultà și va auzì pentru viitor?
24 Cine a dat pre Iacob jafului, Și pre Israel prădătorilor? Au nu Domnul, asupra căruia noi am păcătuit? Căci în căile lui n'au voit să umble, Și de învățătura lui n'au ascultat.
25 Deaceea a răvărsat el asupra lor, Aprinderea mâniei sale și puterea resbelului; L-a aprins de jur împrejur; Dar el n'a înțeles; L-a ars, dar el n'a luat la inimă.