1 Bel căzut-a pe genunchi, încovăiatu-s'a Nebo, Idolii săi pusus'au pe animale și pe vite; Idolii, pre care erați deprinși a-i purtà, le-au împovărat; Ei sunt o sarcină pentru animalul ostenit.
2 Ei se încovoaie, cad pe genunchi, Nu pot scăpà sarcina; Și ei înșiși sunt duși în prinsoare.
3 Ascultați-mă, casă a lui Iacob, Și toată rămășița casei lui Israel, Voi, cu care m'am însărcinat din mitra mumei, Voi toți, pre cari i-am purtat din sânul ei!
4 Până la bătrânețele voastre eu același voiu fi; Până la peri cărunți eu vă voiu purtà; Eu v'am făcut, și eu vă voiu duce, Da, vă voiu duce, și vă voiu scăpà.
5 Cu cine mă veți asemănà și mă veți potrivì? Cu cine asemănându-mă, deopotrivă vom fi?
6 Ei varsă aurul din sac, Și cumpănesc argint cu balanță; Năimesc pre argintar, ca să-l prefacă în zeu; Și apoi îngenunchiază, și se închină lui:
7 Îl ridică pe umeri, îl aduc, Și-l așează la locul său, ca să steà; Din locul său nu se mai mișcă; Și de strigă care-va către el, el nu poate răspunde; Din nevoia sa nu poate să-l mântuiască.
8 Țineți minte aceasta, și arătați-vă bărbați, Luați-o la inimă, voi cei fărădelege:
9 Țineți minte cele de mai nainte, din vechime: Căci eu sunt Dumnezeu, și altul nu este; Eu sunt Dumnezeu și nimenea asemenea mie;
10 Care din început spun sfârșitul, Și de mai nainte cele neîntâmplate, Zicând: „Sfatul meu va stà, Și voiu împlinì toată voința mea:“
11 Chemând paserea răpitoare dela răsărituri, Pre bărbatul sfatului meu din țară îndepărtată; Da, am zis-o, și o voiu face să vină, Am cugetat-o, și o voiu și face.
12 Ascultați-mă, voi cei tari de inimă, Cei depărtați dela mântuire!
13 Am apropiat fericirea mea; nu mai este departe, Și mântuirea mea nu va întârzià; Voiu dà Sionului mântuirea, Pentru Israel, mărirea mea.