1 Piere dreptul, și nimen ea nuse sinchisește. Răpescu-se bărbații cuvioși, și nimenea nu ia aminte, Că cel drept se răpește de dinaintea nefericirii,
2 Întră în pace: se odihnește în paturile lor, Cei ce au umblat fiecare în dreptatea lui.
3 Dar voi apropiați-vă aci, fiii fermecătoresei, Seminție a adulterului și a meretricei!
4 De cine vă bateți joc, asupra lui lărgiti gura, Și scoateți limba? Au nu sunteți fii ai fărădelegii, seminția minciunei?
5 Cei ce vă aprindeți după idoli, Supt tot arborele verde; Cei ce înjunghiați pre fiii voștri în văi, În crepăturile stâncilor?
6 Partea ta este între pietrile netede ale văii, Acestea, acestea sunt moștenirea ta; Și acestora ai vărsat libațiune, Ai dus dar de pâne; Au să nu mă răsbun pentru acestea!
7 Pusu-ți-ai patul pe muntele înalt și ridicat; Acolo te-ai urcat, ca să aduci jertfire.
8 Și în dosul ușelor și al ușiorilor pus-ai amintirea ta; Că desgolitu-te-ai altuia decât mine; Suitu-te-ai, și ți-ai lărgit patul tău, Și te-ai unit cu aceia; Iubit-ai patul lor, căutatu-ți-ai loc îndemânatic.
9 Dusu-te-ai chiar la rege cu uleiuri scumpe, Și ai îmmulțit mirurile tale; Ai trimis soli de departe, Și te-ai umilit până la infern.
10 Ostenitu-te-ai în drumul tău cel îndelungat; Dar n'ai zis: „În deșert,“ Aflat-ai încă putere în mâna ta; Deaceea nu te întristezi.
11 Și de cine te-ai sfiit, sau te-ai temut, Ca să ajungi necredincioasă, Și să nu-ți aduci aminte de mine, nici să-ți iei aceasta la inimă? Au doar pentru că eu îndelung am tăcut, Deaceea nu te-ai temut de mine?
12 Eu datu-ți-am în știre fericirea, dar faptele tale nu te folosesc.
13 Când vei strigà, să te scape mulțimile tale de idoli! Dar vântul ii va răpi pre toți, O suflare îi va luà; Dar cel ce se încrede în mine, Va moșteni țara, Și va stăpânì sfântul meu munte;
14 Și va zice: „Înălțați, înălțați, pregătiți calea, Scoateți afară piedicele din calea poporului meu.
15 Căci așa zice cel Prea Înalt și Înălțat, Cel ce tronează în veci, Numele căruia este Sfântul: „Eu locuesc întru înălțime, și în loc sfânt, Dar și cu cel sdrobit și umilit la suflet; Spre a reinsufleți sufletul celor umiliți, Spre a reînsufleți inima celor sdrobiți.
16 Căci nu voiu certà în veci, Nici voiu fi totdeauna mânios; Fiindcă ar lipsì dinaintea mea spiritul, Și sufletele ce le-am făcut.
17 Pentru nedreptatea sgârceniei sale m'am mâniat, și l-am lovit; M'am ascuns, și m'am mâniat; Atunci el a urmat cu neascultare drumul inimei sale. Am văzut căile lui, și-l voiu vindecà,
18 Îl voiu conduce, și-i voiu dà iarăș mângăieri, Lui și plângătorilor lui.
19 Eu sunt cel ce fac fructul buzelor; Pace, pace celui depărtat și celui de aproape, Zice Domnul; și-l voiu vindecà.
20 Dar nelegiuiții sunt ca marea turburată, Când nu se poate liniștì, Și valurile ei aruncă afară tină și lut.
21 Pacea nu este cu nelegiuiții, zice Dumnezeul meu.