1 Scoală-te, luminează! căci lumina ta a venit, Şi mărirea Domnului a răsărit asupra ta.
2 Căci, iată! întunerecul acopere pământul, Şi un nor des pre popoare; Dar asupra ta va răsărì Domnul, Şi mărirea lui se va arătà asupra ta.
3 Şi popoarele vor venì la lumina ta, Şi regii la strălucirea ta cea răsărindă.
4 Ridică împrejur ochii tăi, şi vezi! Toţi aceştia se adună, vin la tine; Fiii tăi vin de departe, Şi ficele tale se poartă pe braţe.
5 Atuncia, făcându-se aceasta, vei vedeà şi te vei bucurà, Şi inima ta va bate, şi se va lărgì; Pentru că plinitatea mării se va înturnà spre tine, Averile popoarelor vor venì la tine.
6 Mulţime de cămile te vor acoperì, Dromadirele Madianului şi ale Efei, Toţi cei dela Şeba vor venì; Aur şi tămâie vor aduce, Şi vor proclamà laudele Domnului.
7 Toate oile Kedarului se vor adunà la tine; Berbecii Nebaotului vor fi pentru trebuinţa ta; Aducându-se pe altarul meu, vor fi bineprimiţi, Şi eu voiu mărì casa măririi mele.
8 Cine sunt aceştia ce sboară ca norii, Şi ca porumbii în porumbarele lor?
9 Da, ţări îndepărtate mă vor aşteptà, Şi mai întâiu corăbiile tarsice, Ca să aducă de departe pre fiii tăi, Argintul lor şi aurul lor cu dânşii, Pentru numele Domnului, Dumnezeul tău, Şi pre Sfântul lui Israel; căci te măreşte.
10 Şi fiii celor străini vor rezidì zidurile tale, Şi regii lor îţi vor servì; Căci în mânie te-am lovit; Dar în mila mea mă voiu îndurà de tine.
11 Şi porţile tale vor fi totdeauna deschise, Nu se vor închide ziua şi noaptea, Ca să se ducă la tine averile popoarelor, Şi ca pre prinşi pre regii lor.
12 Căci poporul şi regatul, Ce nu vor voì să-ţi servească, vor pierì; Da, popoarele acele de tot se vor stârpì.
13 Mărirea Libanului va venì la tine, Ciparosul, pinul şi bradul împreună, Ca să împodobească locul templului meu; Și voiu mări locul picioarelor mele.
14 Și fiii celor ce te-au strâmtorat vor veni, închinându-se ție; Și toți cei ce te-au desprețuit se vor aruncà la tălpile picioarelor tale; Și te vor numì: Cetatea Domnului, Sionul Sfântului lui Israel.
15 Și de unde ai fost părăsită și urâtă, Încât nimenea nu trecea prin tine, Te voiu face mărire vecinică, Bucuria multor neamuri.
16 Și vei suge laptele popoarelor, Da, vei suge țâțele regilor; Și vei cunoaște, că eu, Domnul, sunt Mântuitorul tău, Și răscumpărătorul cel puternic al lui Iacob.
17 În loc de aramă voiu aduce aur, În loc de fier voiu aduce argint, Și în loc de lemn, aramă, Și în loc de pietri, fier; Și voiu face pacea pre diregătorii tăi, Și dreptatea pre judecătorii tăi.
18 Nu se va mai auzì silnicia în pământul tău, Dărăpănarea și nimicirea în hotarele tale; Ci vei numì zidurile tale: Mântuire, Și porțile tale: Laudă. Domnul, lumina vecinică a poporului său.
19 Nu va mai fi în tine soarele lumina zilei, Nici luna prin lucirea ei nu te va luminà; Ci Domnul va fi ție lumină vecinică, Și Dumnezeul tău măreția ta.
20 Soarele tău nu va mai apune, Nici nu se va trage luna ta dela tine; Căci Domnul va fi vecinica ta lumină, Și zilele plângerii tale vor fi sfârșite.
21 Și poporul tău vor fi toți drepți, Vor moștenì pământul în veci, Odrasla sădirei mele, Lucrul mânelor mele, ca să mă măresc.
22 Cel mic mie se va face, Şi puţinul popor, tare; Eu, Domnul, voiu grăbi aceasta în timpul său.