Eterniseed

Isaia 63

Nitzulescu (1911) · Română · Gratuit, domeniu public

1 Cine este acesta, ce vine din Edom? În veștminte roșii, din Bozra? Acest om măreț în veștmântul său, Umblând în plinitatea puterii sale? „Eu cel ce vorbesc de fericire, Cel ce am putere, ca să mântuesc?“

2 De ce sunt aceste pete roșii în veștmântul tău? De ce sunt hainele tale ale călcătorului în lin?

3 „Călcat-am singur în lin, Și nimenea din popor nu erà cu mine; I-am strivit în mânia mea, Și i-am călcat în furia mea; Sângele lor a stropit veștmintele mele, Și am mânjit toată îmbrăcămintea mea.

4 Căci ziua răsbunării erà în inima mea, Și sosise anul celor răscumpărați ai mei.

5 Și uitându-mă împrejur, nu erà nici un ajutător; Și m'am mirat, că nu erà cine să mă sprijine; Deci numai brațul meu a lucrat mântuire pentru mine, Și numai urgia mea m'a sprijinit.

6 Am călcat poporul în mânia mea, L-am îmbătat cu urgia mea, Și am vărsat la pământ sângele lor.“

7 Voiu amintì îndurările Domnului, Laudele Domnului, După toate bunătățile câte ne-a făcut Domnul, Și bunătatea sa cea mare către casa lui Israel, Pre care a făcut-o pentru ei după îndurarea sa, Și după multa sa milă.

8 Căci a zis: Da, poporul meu sunt aceștia, Sunt fii, nu-mi vor fi necredincioși; Și el a fost mântuitorul lor.

9 În toată strâmtorarea lor fost-a și el în strâmtorare, Și îngerul feței lui i-a mântuit, Întru iubirea sa și mila sa i-a răscumpărat, I-a ridicat și i-a purtat în toate zilele din vechime.

10 Dar ei fură neascultători, și supărară sfântul său Spirit; Deci schimbatu-s'a în inamic pentru ei, Și a luptat singur asupra lor.

11 Atuncia și-a adus aminte de poporul său și de zilele din vechime, ale lui Moisi: Cum i-a scos din mare, Cu păstorul turmei sale; Cum a pus pre sfântul său Spirit în mijlocul lor;

12 Conducându-i la dreapta lui Moisi cu mărețul său braț; Despicând apele înaintea lor, Pentru ca să-și facă nume vecinic;

13 Conducându-i prin adâncuri, Ca un cal pe drum neted; așa nu se poticniră.

14 Ca pre o vită, ce se coboară în vale, Aşà spiritul Domnului l-a odihnit; Aşà ai condus tu pre poporul tău, Ca să-ţi faci nume mărit.

15 Caută din cer, Şi vezi din locacul tău cel sfânt şi mărit! Unde este zelul tău şi puterea ta, Mila ta şi îndurarea ta? Opritu-s’au pentru mine?

16 Da, tu eşti părintele nostru: Chiar de nu ne ştie Abraam, Şi Israel nu ne cunoaşte; Tu, Doamne, eşti părintele nostru, răscumpărătorul nostru, Din vecinitate este numele tău.

17 De ce, Doamne, lăsatu-ne-ai să rătăcim dela căile tale, Şi să se învârtoşeze inima noastră, încât să nu ne temem de tine? Întoarnăte pentru servii tăi, Seminţiile moştenirii tale.

18 Poporul tău cel sfânt puţin a fost în moştenirea sa, Inamicii noştri au călcat în picioare templul tău;

19 Ajuns-am ca aceia, asupra cărora niciodată n’ai domnit, Nici nu s’a chemat după numele tău.

Citește Nitzulescu (1911) cu narațiune, note și lecții în aplicația Eterniseed.