1 Cuvântul Domnului, care a fost către Ieremia despre secetă:
2 Iuda jelește, și porțile Ierusalimului sunt lâncezite; Zac în jale pe pământ; Și se suie la ceruri strigătul Ierusalimului.
3 Și cei puternici ai lor trimit pre supușii lor după apă: _Ei_ vin la fântână, și apă nu găsesc, Se întorc cu vascle lor deșerte; Se rușinează, și roșesc, Și-și învălesc capetele.
4 Căci pământul a crăpat, Pentru că n'a plouat pe pământ: Plugarii s'au rușinat, Învălituși-au capetele.
5 Chiar cerboaica pe câmp, Născând pre puii săi, îi părăsește, căci nu este iarbă:
6 Și asinii sălbatici stau pre locurile înalte, Își trag suflarea, ca șacalii; Ochii lor se întunecă, căci nu este iarbă:
7 Doamne, deși fărădelegile noastre mărturisesc asupra noastră, Fă totuși pentru numele tău; Da, abaterile noastre, sunt multe; Păcătuitu-ți-am.
8 Speranță a lui Israel, mântuitorul său la timp de strâmtorare! De ce ești ca un străin în țară, Și ca un călător ce se abate, ca să mâie?
9 De ce ești ca un om surprins, Ca un viteaz, ce nu poate să ajute? Dar tu, Doamne, ești în mijlocul nostru, Și noi ne numim după numele tău: Nu ne lăsà.
10 Așà zice Domnul către poporul acesta: Fiindcă le-a plăcut a rătăcì, Și n'au oprit picioarele lor: De aceea Domnul n'are plăcere de dânșii; Acum își aduce aminte de fărădelegea lor, Și pedepsește păcatele lor.
11 Și Domnul a zis către mine: Nu te rugà pentru poporul acesta spre binele lui.
12 De vor postì, nu voiu ascultà strigarea lor. Şi de vor aduce ardere de tot şi daruri de pâne nu le voiu primì; Ci îi voiu nimicì prin sabie, Prin foamete şi prin ciumă.
13 Atuncia zis-am: O Doamne, Doamne! Iată profeţii le zic: „Nu veţi vedeà sabie, nici veţi aveà foamete: Ci vă voiu dà pace adevărată, zice Domnul, în locul acesta.
14 Şi Domnul a zis către mine: Profeţii profetesc minciuni în numele meu; Eu nu i-am trimis, nici nu le-am poruncit, Nici n'am vorbit cu dânşii; Ei vă profeţesc viziuni mincinoase, mofturi, Deşertăciunea şi înşelăciunea inimii lor.
15 De aceea aşà zice Domnul: Cât pentru profeţii ce profeţesc în numele meu, pre cari eu nu i-am trimis, Şi cari zic: „Sabie şi foamete nu vor fi în pământul acesta;“ Prin sabie şi foamete se vor nimicì profeţii aceştia;
16 Şi poporul, căruia ei profeţesc, Vor fi aruncaţi pre uliţele Ierusalimului, Dinaintea foametei şi a săbiei; Şi nu va fi cine să-i îmmormânteze, Pre ei, pre femeile lor, pre fiii lor şi pre fiicele lor; Aşà voiu vărsà peste dânşii pedeapsa răutăţii lor.
17 Deaceea spune-le cuvintele acestea: Ochii mei varsă lacremi noaptea şi ziua, Şi nu încetează: Căci fecioara, fiica poporului meu, cu sdrobire mare S'a sdrobit, şi cu rană duioasă foarte.
18 De ies în câmp, Iată, cei ucişi de sabie! Şi de întru în cetate, Iată, cei ce mor de boalele foametei! Chiar şi profetul şi preotul, Cutreeră pământul, şi nu ştiu ce să facă.
19 Lepădat-ai pre Iuda? Sufletul tău îngreţoşatu-s'a de Sion? Dece ne-ai lovit întru atâta, de nu este nici vindecare pentru noi? Aşteptat-am pace, dar nici un bine nu ne-a venit; Timpul vindecării, şi iată nelinişte!
20 Cunoaştem, Doamne, răutatea noastră, Şi fărădelegea părinţilor noştri; Căci ţi-am păcătuit.
21 Pentru numele tău nu ne lepădà; Nu lăsà de batjocură scaunul măririi tale: Adu-ţi aminte de legământul tău cu noi, şi nu-l rupe.
22 Au este intre idolii popoarelor vreunul care să poată dà ploaie? Sau oare cerurile de sine dau ploaie? Oare nu eşti tu acela, o Doamne, Dumnezeul nostru? Deaceea sperăm în tine: Căci tu faci toate acestea.