1 Şi iarăşi a zis Domnul către mine: Chiar Moisi şi Samuel de ar stà înaintea mea, Sufletul meu n'ar fi pentru poporul acesta: Alungă-i dela faţa mea, ca să se ducă.
2 Şi va fi, de-ţi vor zice: Unde să ne ducem? Atuncia le vei răspunde: Aşà zice Domnul: Câţi sunt hotărîţi spre moarte, la moarte: Şi câţi spre sabie, la sabie, Şi câţi spre foamete, la foamete; Şi câţi spre prinsoare, la prinsoare.
3 Căci hotărît-am asupra lor patru neamuri de pedepse, zice Domnul, Sabie, ca să ucidă; şi câni, ca să sfâşie; Paserile cerului şi fiarele pământului, Ca să mănânce şi să strice.
4 Şi-i voiu dà apăsărei tutulor regatelor pământului, Pentru Manase, fiul lui Hezekia, regele lui Iuda, Pentru câte a făcut în Ierusalim.
5 Căci cui îi va fi milă de tine, Ierusalime? Sau cine va jeli pentru tine? Şi cine se va întoarce, ca să te intrebe de sănătate!
6 Tu m'ai părăsit, zice Domnul, Ai mers îndărăt: Deaceea voiu întinde mâna mea asupra ta, şi te voiu stricà: Căci sunt sătul de a miluì.
7 Şi-i voiu vânturà cu vânturătoare în porţile ţării, Îi voiu lipsì de copii, şi voiu nimicì pre poporul meu; Că nu se întorc dela căile lor.
8 Văduvele lor se vor înmulţì mai mult decât nisipul mării; Adus-am asupra lor, asupra mumei tănărilor lor, Un prădător în amează-zi. Făcut-am să cadă asupră-le deodată cutremur şi spaimă.
9 Ceeace născuse şeapte, acum lâncezeşte, Îşi dă sufletul, Îi apune soarele încă ziuă fiind. Ruşinatu-s'a, şi a roşit: Şi rămăşiţa lor o voiu da săbii, Înaintea inamicilor lor, zice Domnul.
10 Vai de mine muma mea, Că m'ai născut, ca să fiu bărbat de ceartă, şi bărbat de sfadă ţării întregi! Nici nu am împrumutat pre cinevà, nici nu m'am împrumutat dela el, Şi totuşi toţi mă blastemă.
11 Zis'a Domnul: Cu adevărat te voiu mântui spre binele tău, Face-voiu ca inamicul să te cruţe În timpul nenorocirii şi al strâmtorării.
12 Oare frânge-va fierul pre fierul dela mează-noapte şi arama?
13 Avutul tău, şi tezaurele tale le voiu dà pradă fără preţ; Şi acestea pentru toate păcatele tale, şi în toate hotarele tale.
14 Şi te voiu duce cu inamicii tăi Într'un pământ, pre care tu nu-l cunoşti; Pentru că focul mâniei mele a isbucnit, şi s'a aprins asupra voastră.
15 Tu, Doamne, o ştii; adu-ţi aminte de mine, Şi caută la mine, şi mă răsbună de cei-ce mă urmăresc; Cu îndelunga ta răbdare nu mă răpì; Cunoaşte, că pentru tine ocară am suferit.
16 Cum au ajuns cuvintele tale, sorbitu-le-am; Şi cuvântul tău fost-a mie bucurie şi veselie inimii mele! Căci eu mă numesc după numele tău, Doamne, Dumnezeul oştirilor!
17 În adunarea celor veseli n'am şezut, nici nu m'am veselit cu ei; Şezut-am singur pentru inspiraţiunea ta; Căci tu m'ai umplut de mânia ta.
18 De ce durerea mea este nesfârşită, Şi rana mea atât de grea, că nu poate a se vindecà? Au fi-vei pentru mine ca izvorul cel amăgitor? Ca apele ce nu ţin?
19 Deaceea aşà zice Domnul: Dacă te vei întoarce, eu te voiu reaşezà, Şi vei stà înaintea mea; Şi de vei deosebì ce este de preţ şi ce este fără preţ, Vei fi ca gura mea; Ei să se întoarcă la tine, Dar tu să nu te întorci la ei.
20 Şi te voiu face să fii către acest popor zid tare de aramă; Se vor luptă cu tine, dar nu te vor birui; Căci eu sunt cu tine, ca să te mântui, Şi să te scap, zice Domnul.
21 Da, te voiu scăpà din mâna celor răi, Şi te voiu mântui din mâna celor ce te îngrozesc.