1 Păcatul lui Iuda scris este cu condeiu de fier, Cu muchie de diamant; Este săpat pe tabla inimii lor, Și pe coarnele altarelor voastre,
2 Ca amintirea fiilor lor, așa le sunt și altarele și Astartelele lor, De lângă arborii verzi, pe colinele înalte.
3 Ierusalime, munte cu câmp cu tot! Dà-voiu prăzii avutul tău și toate tezaurele tale, Și înălțimile tale, pentru păcatul ce l-ai făcut în toate cuprinsurile tale.
4 Și tu pentru păcatul tău vei lăsà în liniște Moștenirea ta, pre care eu ți-am dat-o, Și te voiu face să servești pre inamicii tăi într'un pământ, pre care nu l-ai cunoscut; Căci foc ați aprins în mânia mea, Care va arde în veci.
5 Așa zice Domnul: Blestemat fie omul ce se încrede în om, Și-și face din carne sprijinul său, Și inima căruia se depărtează de Domnul.
6 Fi-va el ca un arbore sec într'un deșert, Și nu va vedeà venirea binelui; Ci locui-va în locuri uscate în deșert, Într'un pământ sărat și nelocuit.
7 Binecuvântat este omul ce se încrede în Domnul, Și a cărui speranță este Domnul;
8 Fi-va el ca un arbore sădit lângă ape, Ce întinde rădăcinele sale până la râu, Și nu simte venirea arșiței; Deaceea verde îi este frunza, Și nu se teme de anul de secetă, Nici nu încetează de a face fructe.
9 Inima mai înșelătoare decât totul este, Și stricată foarte; cine poate să o cunoască?
10 Eu, Domnul, cercetez inima, Cerc rărunchii, Ca să dau fiecăruia după urmările sale, și după fructul faptelor sale.
11 Precum potârnichea crește puii, pre cari nu i-a născut, Așà și cel ce adună cu nedreptul avuții, Le va lăsà în mijlocul zilelor sale, și la sfârșitul său va fi un nebun.
12 Locul templului nostru este Un scaun de mărire, înălțat dela început.
13 Doamne, speranța lui Israel! Toți cei ce te părăsesc se vor rușinà. Și cei ce se abat dela tine, vor fi scriși în țărână; Pentru că au părăsit pre Domnul, izvor de apă vie.
14 Doamne, vindecă-mă, și voiu fi vindecat; Mântuie-mă, și voiu fi mântuit; Căci tu ești lauda mea.
15 Iată, aceștia zic cătră mine: Unde este cuvântul Domnului? Să vină acum!
16 Dar eu nu m'am dat îndărăt de a te urmà, ca un păstor, Nici n'am dorit ziua nenorociri: Tu bine o știi; Cele ieșite din buzele mele sunt drepte înaintea ta.
17 Nu-mi fi de spaimă, Tu, speranța mea în zi de nenorocire!
18 Rușineze-se cei ce mă urmăresc, Dar nu eu să mă rușinez; Spăimânte-se ei, Dar nu eu să mă spăimânt: Adă asupra lor ziua nenorocirii, Și sdrobește-i cu sdrobire îndoită.
19 Așà zice Domnul către mine: Mergi și stai în poarta fiilor poporului, prin care intră și prin care ies regii lui Iuda, și în toate părțile Ierusalimului;
20 Și zi către dânșii: Ascultați cuvântul Domnului, regi ai lui Iuda, și tot Iuda, precum și toți locuitorii Ierusalimului, cari intrați prin porțile acestea!
21 Așà zice Domnul: Luați seamă asupră-vă, și să nu purtați sarcină în ziua sabatului, nici să o aduceți prin porțile Ierusalimului;
22 Nici să scoateți sarcina din casele voastre în ziua sabatului, și nici o muncă să nu faceți; ci sfințiți ziua sabatului, precum am poruncit părinților voștri.
23 Dar ei n'au ascultat, nici n'au plecat urechea lor, ci și-au întărit cerbicia lor, ca să nu audă, și să nu primească învățătură.
24 Și va fi, de mă veți ascultà, zice Domnul, neaducând sarcină prin porțile cetății acesteia în ziua sabatului; și de veți sfinți ziua sabatului, nefăcând nici un lucru într'însa;
25 Atuncia vor intrà prin porțile cetății acesteia regi și mai mari, șezând pe tronul lui David, trași în trăsuri și călări, ei și mai marii lor, oamenii lui Iuda și locuitorii Ierusalimului; și cetatea aceasta va fi locuită în veci.
26 Și vor veni din cetățile lui Iuda, și din împrejurimile Ierusalimului, și din pământul lui Beniamin, dela șes, dela munți și dela meazăzi aducând ardere de tot și jertfe, daruri de pâne și tămâieri, și aducând jertfe de mulțumire în casa Domnului.
27 Dar de nu mă veți ascultà, ca să sfințiți ziua sabatului, și să nu purtați sarcină, și să nu intrați prin porțile Ierusalimului în ziua sabatului; atuncia voiu aprinde foc în porțile lui, care va arde palaturile Ierusalimului și nu se va stinge.