Eterniseed

Ieremia 2

Nitzulescu (1911) · Română · Gratuit, domeniu public

1 Și cuvântul Domnului fost-a către mine, zicând:

2 Du-te și strigă în urechile Ierusalimului, zicând: Așà zice Domnul: Adusu-mi-am aminte de tine, De credincioșia ta în tânărețea ta, De iubirea din timpul logodirii tale, Când ai venit după mine în pustiu,

3 Israel erà atuncia sfânt Domnului, Pârga veniturilor sale; Toți câți voiau să-l înghită, au fost pedepsiți; Răul a venit preste dânșii, Zice Domnul!

4 Ascultă cuvântul Domnului, casă a lui Iacob! Și voi, toate neamurile casei lui Israel!

5 Așà zice Domnul: Ce nedreptate aflară în mine părinții voștri, De se depărtară dela mine, Și umblară după deșertăciune, și se făcură deșerți?

6 Și nu ziseră: Unde este Domnul? Care ne-a scos din pământul Egiptului, Care ne-a condus prin pustiu, Prin pământul deșerturilor și al prăpăstiilor, Prin pământul secetei și al umbrei morții, Prin pământul prin care nu trecuse nici un om, Și unde nimenea nu locuise.

7 Și v'am adus într'un pământ roditor, Ca să mâncați fructele lui și bunurile lui; Dar după ce ați intrat, ați necurățit pământul meu, Și ați prefăcut moștenirea mea în urîciune;

8 Preoții nu mai ziseră: Unde este Domnul? Și cei ce se țin de lege nu mă cunoscură; Păstorii se răsculară asupra mea, Și profeții profețiră pentru Baal, Și umblară după lucruri fără de folos.

9 Pentru aceasta mă voiu certà cu voi, zice Domnul, Și cu fiii fiiilor voștri mă voiu certà.

10 Căci treceți în insulele Chittim și vedeți; Și trimiteți la Kedar, și luați seamă bine; Și vedeți, dacă se întâmplă ceva asemenea?

11 Schimbat-a vreun popor pre zeii săi, de și aceștia nu sunt zei? Dar poporul meu a schimbat mărirea sa cu un lucru fără de folos.

12 Spăimântați-vă, cerurilor, de aceasta, Și înfricoșați-vă! Cutremurați-vă foarte, zice Domnul.

13 Căci poporul meu făcu două rele: Mă lăsă pre mine, izvorul apelor vii, Și-și săpă șieși puțuri, puțuri crepate, Care nu pot ținea apă.

14 Oare este Israel sclav, sau fiu de sclav? Dece a ajuns pradă?

15 Puii de leu mugit-au asupra-i, ridicatu-și-au vocea, Și făcut-au pământul său un deșert; Cetățile sale arsu-s'au, și au rămas fără locuitori.

16 Chiar și fiii Nofului și ai Tahapanesului îți vor paște creștetul capului.

17 Au nu ți-ai făcut singur aceasta, Părăsind pre Domnul, Dumnezeul tău, Pre când el te conduceà pe cale?

18 Și acum ce ai a face în calea Egiptului, Ca să bei din apa Nilului? Sau ce ai a face în calea Asiriei, Ca să bei din apa Eufratului?

19 Răutatea ta are să te pedepsească, Și abaterile tale au să te mustre; Cunoaște dar și vezi, Cât de rău și amar este, Că ai lăsat pre Domnul, Dumnezeul tău, Și că nu este frică de mine în tine, Zice Domnul, Dumnezeul oștirilor.

20 Căci de demult ai sfărâmat jugul tău, Ai rupt legăturile tale; Și ai zis: Nu voiu mai ascultà. Căci pe toată colina înaltă, Și supt tot arborele verde, Te-ai culcat, ca o curvă.

21 Dar eu te sădisem viță aleasă, Din sad cu totul curat; Deci cum te-ai prefăcut înaintea mea într'o coardă de viță sălbatică?

22 Căci și cu nitru de te vei spălà, Și săpun mult îți vei luà, Păcatul tău tot va rămâneà scris înaintea mea, Zice Domnul, Dumnezeu.

23 Cum poți zice: Nu m'am necurățit, N'am urmat Baalilor? Vezi calea ta în valea fiului lui Hinnom, Cunoaște ce ai făcut;

24 Dromadir ușor ești, ce bate toate drumurile, Asină sălbatică deprinsă în pustiu, Ce în aprinderea sa înghite vântul; Pofta sa cine o poate îndestulà? Toți câți o caută nu trebue să se ostenească; În luna ei o vor aflà.

25 Ferește piciorul tău, să nu umble desculț, Și gâtul tău dela sete; Dar tu ai zis: „Înzădar, nu! Căci iubit-am zeii străini, Și în urma lor voiu merge.“

26 Precum furul se rușinează, când se prinde, Așa se va rușinà casa lui Israel, Ei, regii lor, mai marii lor, Preoții lor și profeții lor;

27 Cari zic lemnului: „Tu ești părintele meu“; Și pietrii: „Tu m'ai născut“; Căci au întors spre mine dosul și nu fața; Dar în timpul nenorocirii lor zic: Scoală-te și mântuie-ne!

28 Dar unde sunt zeii tăi, pre cari ți-i-ai făcut? Ei să se scoale, de pot să te mântuiască în timpul nenorocirii tale: Căci câte sunt cetățile tale, atâtea sunt zeii tăi, o Iuda.

29 Pentru ce vă certați cu mine? Voi toți v'ați răsculat asupră-mi, zice Domnul.

30 Înzădar am lovit pre fiii voştri; N'au primit îndreptare; Sabia voastră a sfăşiat pre profeţii voştri, Ca un leu pierzător.

31 O voi neamuri de astăzi! Socotiţi cuvântul Domnului, care zice: „Oare fost-am un pustiu lui Israel? Un pământ al întunerecului? De ce zice poporul meu: „ Suntem domni preste noi, Nu vom mai veni la tine?“

32 Au poate fecioara să uite podoabele sale, sau mireasa găteala sa? Totuşi poporul meu m'a uitat de zile nenumărate.

33 Cât îţi îmbunătăţeşti calea ta, căutând iubire! Cu adevărat chiar pre cele mai rele le-ai învăţat căile tale.

34 Şi în poalele tale aflatu-s'a sângele sufletelor sărmanilor nevinovaţi, Pre cari nu i-ai prins spărgând zidul;

35 Şi totuşi tu zici: „Sunt nevinovată, Cu drept cuvânt mânia lui se va întoarce dela mine.“ Iată, eu mă voiu judecà cu tine, Fiindcă zici: N'am păcătuit.

36 De ce alergi atât de mult, schimbându-ţi drumurile? Ruşină-te-vei de Egipt, Cum te-ai ruşinat de Asiria;

37 Da, tu vei ieşì de aicea Cu mânele tale pe capul tău; Fiindcă Domnul a lăpădat pre cei în care te încrezi, Şi nu vei prosperà cu dânşii.

Citește Nitzulescu (1911) cu narațiune, note și lecții în aplicația Eterniseed.