Eterniseed

Ieremia 4

Nitzulescu (1911) · Română · Gratuit, domeniu public

1 Israele, de te vei Domnul, de te vei întoarce către mine; Şi de vei depărtà de dinaintea mea uriciunile tale, Şi nu vei mai rătăcì:

2 Și de te vei jura: Viu este Domnul! În adevăr, în drept și în dreptate; Atuncia popoarele se vor binecuvântă într'însul, Și se vor lăuda într'însul.

3 Căci aşà zice Domnul Către bărbaţii lui Iuda şi ai Ierusalimului: mântul vostru cel înţelenit, Şi mănaţi în spini!

4 Voi bărbaţi ai lui Iuda şi locuitori ai Ierusalimului, cumcideţi-vă Domnului, Şi depărtaţi prepuţul inimei voastre; Ca nu cumvà să izbucnească mânia mea, ca un foc, Şi să ardă, şi nimenea să nu poată să o stingă, De răutatea faptelor voastre.

5 Spuneţi aceasta în Iuda, Şi o proclamaţi în Ierusalim, şi cuvântaţi, Suflaţi în trâmbiţă în toată ţara: Strigaţi cu voce tare şi ziceţi: „ intrăm în cetăţile cele întărite!“

6 Înnălţaţi steagul spre Sion; Fugiţi, nu staţi: Că aduc răul dela Şi nenorocire mare.

7 Leul s'a rădicat din tufarul său, Și pierzătorul popoarelor a plecat; A ieșit din locul său ca să prefacă pământul tău în pustiiu; Și cetățile tale se vor nimici din lipsa de locuitori.

8 Deaceea saci, plângeţi şi urlaţi; Pentru că mânia cea înfocată a Domnului nu s'a întors dela noi.

9 Şi în ziua aceea, zice Domnul, Inima regelui şi inima mai marilor se va pierde, Şi preoţii se vor spăimântà şi profeţii se vor îngrozì.

10 Atuncia am zis: O Doamne, Dumnezeule! Da, amăgit pre poporul acesta şi Ierusalimul, ajuns până la suflet.

11 În timpul acela se va zice poporului acestuia şi Ierusalimului: „ rile înalte din desert; Către fața poporului meu, nu ca să vânture, nici ca să curețe“:

12 Da, un vânt puternic vine din locurile acestea dela mine; Și acum voiu proclamà hotărîrea mea asupra lor.

13 Iată, el se înalță, ca norii, Și carele lui ca un vârtej; Caii lui sunt mai iuți decât vulturii: Vai de noi, căci suntem prădați!

14 Ierusalime, spală inima ta de răutate, Ca să te mântui; Până când vor locuì în mijlocul tău cugetările tale cele rele?

15 Căci o voce spune dela Dan, Și dă în știre nenorocirea dela muntele lui Efraim.

16 Amintiți aceasta popoarelor, Iată! vestiți Ierusalimului, Că împresurătorii sosesc din o țară îndepărtată, Și strigă asupra cetăților lui Iuda.

17 Așezatu-s’au în jurul lui ca păzitorii de țărâne; Pentru că s’au răsculat asupra mea, zice Domnul.

18 Purtarea ta și faptele tale ți-au adus aceasta, Nenorocirea ta cea atât de amară, Care a ajuns până la inima ta.

19 Măruntaiele mele! măruntaiele mele! Mi-se cutremură până în zidurile inimii mele; Inima mea se turbură în mine: nu pot să tac: Pentru că ai auzit, suflete al meu, Sunetul trâmbiței, alarma resbelului.

20 Sfărâmare preste sfărâmare! un țipăt! Căci toată țara este pustiită: Pustiitu-s’au corturile mele deodată, Covoarele mele într’ó clipă.

21 Până când voiu vedeà steagul, Și voiu auzì sunetul trâmbiței?

22 „Pentru că poporul meu este fără de minte; Nu m’a cunoscut; Sunt fii nebuni, Și n’au minte; Sunt înțelepți în a face răul, Dar a face bine nu știu.“

23 Mă uit preste țară, și iată, ea este fără formă și deșeartă; Și la ceruri, și iată, nu au lumina lor!

24 Mă uit la munți, și iată ei tremură, Și toate colinele se cutremură!

25 Mă uit, și iată, nu este nici un om, Și toate paserile cerului au fugit!

26 Mă uit, și iată, Carmelul este deșert, Și toate cetățile lui sunt ruinate, De fața Domnului, Din aprinderea mâniei lui!

27 Căci așa zice Domnul: Toată țara va ajunge un pustiu; Toțuși nu o voiu nimicì cu totul.

28 Deaceea pământul este în jale, Și cerul de deasupra se întunecă, Pentru că eu am zis, am hotărît, Și nu-mi va păreà rău, nici mă voiu întoarce dela aceasta.

29 Toată cetatea fuge, De vuetul călăreților și al arcașilor: Întră în tufari, Și se acață pe stânci: Toată cetatea este părăsită, Și nici un om nu locuește într’însa.

30 Și tu, cea pustiită, ce vei face? De te vei îmbrăcà cu purpură, De te vei împodobì cu podoabe de aur, De-ți vei boì ochii cu dresuri, Înzadar te vei împodobì; Căci iubiții tăi te desprețuesc, Ei caută viața ta.

31 Căci aud o voce, ca a unei femei în facere, Un suspin, ca acelei ce naște pre întâiu-născutul său: Vocea fiicei Sionului; Suspină, întinzând mânele sale, și zicând: „Vai de mine! Căci sufletul meu se stinge de ucigași.“

Citește Nitzulescu (1911) cu narațiune, note și lecții în aplicația Eterniseed.