1 Asupra Moabului, Așa zice Domnul, Dumnezeul oștirilor și al lui Israel: Vai de Nebo! căci este pustiit, Rușinatu-s'a Kiriataimul, cuprinsu-s'a; Misgabul rușinatu-s'a, și s'a sfărâmat!
2 Sfârșitu-s'a mărirea Moabului; În Heșbon (gândire) gânditu-s'au relele asupra lui: „Haideți! să-l stârpim, ca să nu mai fie un popor!“ Și tu, Madmenule (ruină) vei fi ruinat, Urmărite-va sabia.
3 Un strigăt se aude din Horonaim, „Dărăpănare și nimicire mare.“
4 Moabului s'a sfărâmat! Micii săi scot strigăte;
5 Căci la suișul Luhitului Înalță-se vaet peste vaet; Căci la coborîșul Horonaimului, Chiar inamicii aud strigătul lor de nimicire.
6 Fugiți, scăpați-vă viața! Și faceți-vă ca despoiații nevoiași singuratici ai pustiului!
7 Pentru că te-ai încrezut în întăriturile tale și în tezaurele tale, Vei fi cuprins; și Chemoș va fi dus în prinsoare, Preoții săi, și mai marii săi cu toții.
8 Și va veni prădătorul în toată cetatea; Nici o cetate nu va scăpa: Și valea va pieri, Și șesul se va nimici, Cum a zis Domnul.
9 Dați aripi Moabului, Ca să sboare, și să fugă! Căci cetățile sale se vor preface într'un deșert, Și nu va fi cine să locuească într'însele.
10 Blestemat fie cel ce va face cu lenevire acest lucru al Domnului, Și blestemat fie cel ce va împiedecă sabia sa dela vărsarea sângelui
11 Din tânărețea sa Moabul rămas-a liniștit, Și stat-a nemișcat pe drojdiile sale, N'a fost turnat dintr'un vas în altul, Nici n'a fost dus în prinsoare; Deaceea gustul său a rămas într'însul, Și mirosul său nu s'a schimbat.
12 Deaceea, iată vin zilele zice Domnul, Când voiu tri- mite la dânsul ridicători, și-l vor ridicà; Și vor vărsà vasele lui, și vor stricà borcanele lui:
13 Și Moabul se va rușinà pentru Chemoș, Cum s'a rușinat casa lui Israel pentru Bet-El, încrederea lor.
14 Cum ziceți: „Suntem viteji, Și bărbați voinici în resbel?“
15 Moabul s'a predat, cetățile lui s'au ars, Și tânării lui cei aleși s'au plecat junghierii, zice Regele, Al cărui nume este Domnul, Dumnezeul oștirilor.
16 Pierderea Moabului este aproape să vină, Și nenorocirea lui se grăbește foarte.
17 Toți cei ce-l înconjurați, jeliți-l! Și toți cei ce cunoașteți numele lui, ziceți: „Cum s'a sfărâmat sceptrul său cel puternic, - Toiagul său cel măreț!“
18 Pogoară-te din mărirea ta, și șezi în secete, Tu locuitoare, fiică a Dibonului, Căci nimicitorul Moabului se suie deasupra ta, Sfărâmând întăririle tale.
19 Stai lângă cale, și uită-te, Locuitoare a Arverului! Întreabă pe fugari și pre cea scăpată, Zi: „Ce s'a făcut?“
20 Rușinatu-s'a Moabul, pustiitu-s'a; Văitați-vă și strigați, Spuneți-o în Arnon, că Moabul s'a pustiit.
21 Și judecata a sosit în pământul șesului Asupra Holonului, asupra Iaazei și asupra Mefaatului,
22 Asupra Dibonului, asupra Neboului, și asupra Bet-Dibla-taimului,
23 Și asupra Kiriataimului, asupra Betgamului și asupra Bet-Meonului,
24 Asupra Kiriotului și asupra Bozrei, și asupra tuturor cetăților pământului Moabului, cele de departe, și cele de aproape.
25 Frântu-s'a cornul Moabului, Și sfărâmatu-s'a brațul său, zice Domnul.
26 Îmbătați-l! Căci s'a sumețit asupra Domnului, Ca să se tăvălească Moabul în vărsătura sa, Și să ajungă și el de râs.
27 Au Israel nu ți-a fost de batjocură? Au fost-a el prins cu furii? De clatini din cap, de câte ori vorbești de dânsul.
28 Locuitori ai Moabului! Lăsați cetățile, și locuiți în stânci, și faceți-vă ca porumbul, Ce-și face cuibul său pe la laturile gurii crăpăturei stâncelor.
29 Auzit-am de fudulia Moabului, (este foarte năzuros) De înfumurarea lui, și de trufia lui, De sumețirea și îngâmfarea inimii lui.
30 Cunosc furia ta, zice Domnul: Mincinoase sunt cuvintele lui, Mincinoase faptele lui.
31 Deaceea eu mă vait pentru Moab, Da, strig pentru tot Moabului, Suspină-se pentru oamenii din Kir-Heres.
32 O vie din Sibma! Plâng pentru tine mai mult decât am plâns pentru Iazer: Curpenii tăi au trecut preste mări, Ajuns-au până la marea Iazerului; Jăfuitorul căzut-a asupra fructelor tale de vară și asupra culesului tău.
33 Bucuria și mulțumirea au pierit Din câmpul cel mănos și din pământul Moabului, Și am făcut să lipsească vinul din teasc. Și nimenea nu-l va călcă în strigăte de cules; Strigăt de resbel, nu de cules!
34 Dela Heșbon răsună strigătul până la Eleade; Până la Iahaz se ridică vocea lor, Dela Zoar până la Horonaim, până la al treilea Eglat; Căci și apele Nimrimului în deșerturi s'au prefăcut.
35 Și voiu face să pieară din Moab, zice Domnul, Cel ce se sue pe înălțimi, Și pre cel ce tămâiază zeilor săi.
36 Deaceea inima mea bocește pentru Moab, ca fluerele, Da, ca fluerele bocește inima mea pentru bărbații din Kir-Heres: Pentru că toate bunurile câștigate de dânsul au pierit.
37 Pe tot capul fi-vă pleșuvie, Și rasă va fi toată barba; Pe toate mânile fi-vor tăieri, Și saci pe coapse.
38 Pe toate acoperișurile Moabului și pe ulițele lui, Numai un bocet; Căci sfărâmat-am Moabului, Ca pre un vas neplăcut, zice Domnul.
39 Cât e de sfărâmat! urlați! Cât de tare a întors Moabul dosul, și s'a rușinat! Da, Moabul s'a făcut de râs, Și de înfricoșare pentru toți cei ce-l înconjoară.
40 Căci așa zice Domnul: Iată, inamicul sboară ca un vultur, Și d'intinde aripile sale asupra Moabului;
41 Cetățuile sale s'au aprins, și întăririle sale s'au luat: Și f inimile vitejilor Moabului fi-vor în ziua aceea, Ca inima femeii în facere.
42 Și Moabul se va dărâmà, ca să nu mai fie popor, Pentru că s'a sumețit împotriva Domnului.
43 Frică, groapă și cursă vin asupra ta, Locuitorule al Moabului, zice Domnul,
44 Cel ce va fugi de frică va cădeà în groapă. Și cel ce va ieși din groapă va fi prins în cursă; Căci eu aduc asupră-i, asupra Moabului, Anul pedepsii lui, zice Domnul.
45 La umbra Heșbonului se vor oprì fără putere fugarii; Dar foc va izbucnì din Heșbon, Și flacără din mijlocul Sihonului, Și va mistuì unghiurile Moabului, Și craniul celor ce se fălesc.
46 Vai de tine, Moabe, Poporul din Chemoș va fi pierdut; Căci fiii tăi vor fi prinși, Și fiicele tale prinse.
47 Dar eu voiu reînturnà pe prinșii Moabului În zilele cele depe urmă, zice Domnul. Până aicea merge judecata Moabului.