1 În timpul acela, zice Domnul, a vor scoate oasele regilor lui Iuda, și oasele mai marilor lui, Oasele preoților, și oasele profeților, Și oasele locuitorilor Ierusalimului, din mormintele lor:
2 Și le vor întinde în fața soarelui și a lunei, Și în fața tutulor oștirilor cerești, pre care le-au iubit, Pre care le-au servit, și pre care le-au urmat, Pre care le-au căutat, și cărora s'au închinat. Nu se vor mai adunà, b nici nu se vor îmmormântà; Ci se vor face c gunoiu pe fața pământului.
3 Și d moartea va fi mai dorită decât viața De toată rămășița celor ce vor fi rămași din acel neam rău, Ce va fi rămasă în toate locurile, unde-i voiu fi alungat, Zice Domnul, Dumnezeul oștirilor.
4 Și iarăși zi către ei: Așa zice Domnul: De cade cinevà, au nu se scoală? De rătăcește cinevà, au nu se întoarce?
5 De ce deci poporul acesta al Ierusalimului a e rătăcit, Cu rătăcire nesfârșită? f Ei țin tare la înșelăciune, Și g nu voiesc să se întoarcă.
6 I-am ascultat, și i-am auzit; Nu vorbesc drept: Nu este nimenea, căruia să-i pară rău de răutatea sa, Sau să zică: Ce am făcut? Fiecare se întoarce la alergătura sa, Cu calul ce se aruncă în luptă.
7 Chiar și i cocostârcul de supt cer cunoaște timpul său; j Turturica, rândunica și cocorul păzesc timpul venirei lor; Dar k poporul meu nu cunoaște dreptul Domnului.
8 Cum ziceți: Suntem înțelepți, l Și legea Domnului este cu noi? Cu adevărat, în zădar ea s'a făcut: Pana scriitorilor o-au prefăcut în minciună.
9 Înțelepții sunt rușinați, Se spăimântă și sunt prinși: Iată, ei lăpădară cuvântul Domnului; Ce înțelepciune deci este într'înșii?
10 Deaceea n voiu da femeile lor altora, Și țarinele lor altor stăpâni: Pentru că fiecare, dela cel mai mic până la cel mai mare, Văd numai de interesul lor propriu: Dela profet până la preot, Fiecare lucrează înșelăciune.
11 Și vindecă cu ușurință rănile fiicei poporului meu, Zicând: Pace! pace! Și pacea nu este.
12 Oare rușinatu-s’au, când au făcut uriciuni? Nu, nici decum nu s’au rușinat, Nici nu cunosc ce este rușinea; Deaceea vor cădeà unul preste altul; Când îi voiu pedepsì, vor cădeà, Zice Domnul.
13 Cu totul îi voiu mistuì, zice Domnul; Nu se vor aflà struguri în vie, Nici smochine pe smochini; Și frunza va veștejì; Și bunurile, pre care le-am dat, se vor duce dela dânșii.
14 De ce ședem? Adunați-vă să intrăm în cetățile întărite, Și să tăcem acolo; Căci Domnul, Dumnezeul nostru ne-a adus la tăcere, Și ne-a adăpat cu fiere; Că Domnului am păcătuit.
15 Așteptatam pace, dar nici un bine nu ne-a venit; Timp de vindecare, și iată! spaimă.
16 Forăitul cailor lui s’a auzit dela Dan; Tot pământul s’a mișcat de sunetul nechezăturei cailor lui celor puternici; Căci veniră și mistuiră țara și tot ce erà într’însa, Cetatea și locuitorii ei.
17 Și, iată, mai trimit asupră-vă șerpi, basilisci, Pentru care nu este nici un descântec, Și ei vă vor mușcà, zice Domnul.
18 Unde să aflu vre-o mângăiere în întristarea mea! Inima mea este bolnavă în mine.
19 Iată, vocea de strigare a fiicei poporului meu din pământ îndepărtat! „Au nu este Domnul în Sion? Regele lui au nu este într’însul? De ce m’a întărâtat prin chipurile lor cioplite? Prin deșertăciuni străine?
20 Trecutu-s’a secerișul, sfârșitu-s’a vara, Și noi încă nu suntem mântuiți.“
21 Eu sunt rănit pentru rana fiicei poporului meu, Sunt în jale, spaima m’a cuprins!
22 Oare nu este balsam în Galaad? Oare nu este acolo vreun medic? De ce oare fiica poporului meu nu se vindecă?