1 Mi-e desgust de viață; Curs liber voiu da plângerei mele; Voiu vorbi în amărăciunea sufletului meu.
2 Voiu spune lui Dumnezeu: Nu mă condamnă; Fă-mă să știu pentru ce te cerți cu mine!
3 Oare îți place să apeși, Să desprețuești făptura mânelor tale, Și să strălucești în sfaturile celor răi?
4 Ai tu ochi de carne? Sau vezi tu cum vede omul?
5 Sunt zilele tale ca zilele omului? Și anii tăi ca zilele omului?
6 Ca să cercetezi greșelele mele, Și să spionezi păcatul meu;
7 Deși știi, că n'am păcătuit, Și că nimenea nu poate să scape din mâna ta?
8 Mânele tale m'au făcut, Ele au rânduit toate părțile corpului meu; și tu să mă pierzi!
9 Amintește-ți, rogu-te, că tu m'ai făcut din lut; Și oare să mă prefaci în pulbere?
10 Au nu ca laptele m'ai muls? Și ca pre un caș m'ai închiegat?
11 M'ai îmbrăcat cu piele și cu carne, Cu oase și cu mușchi m'ai împletit?
12 Vieață și iubire mi-ai arătat, Și îngrijirea ta a păzit spiritul meu;
13 Și iacă ce ascundeai în inima ta! Acum știu care-ți erà gândul.
14 De am păcătuit, tu m'ai pândit, Și nu mi-ai iertat păcatul;
15 De am greșit, vai mie, Drept de aș fi, tot nu mi-aș ridicà capul, Sătul fiind de ocară, și văzând mișelia mea.
16 Ea tot crește; Tu mă urmărești ca un leu, Și te arăți tot mai înfuriat asupră-mi.
17 Tu-mi dai lovituri nouauă, Și îmmulțești furiile tale asupra-mi; Oáste după oaste le trimeti asupra-mi.
18 Pentru ce oare m'ai scos din mitră! O, de aș fi murit, și ochiul nu m'ar fi văzut!
19 De aș fi, ca și cum n'aș fi fost, Din mitra mumei dus în mormânt!
20 Au zilele mele nu sunt puține? Iasă-mă și îindepărtează-te de mine, ca să răsuflù puțin
21 Înainte de a mă duce acolo, de unde nu mă voiu întoarce: În pământul întunerecului și al umbrei morței
22 În pământul întunecimei, cel asemenea umbrelor negre ale morței, unde nu este nici o rânduială, Și unde lumina cea mai strălucită este întunerecul.