1 Și Elifaz, Temaneul, răspunse, și zise:
2 Cade-se oare ca înțeleptul să răspundă cu înțelepciune deșeartă; Și să-și umple peptul cu vânt de răsărit?
3 Să se apere cu cuvinte, cari nu ajută nimic, Sau cu vorbe, cari nu folosesc nici de cum?
4 Tu nimicești temerea de Dumnezeu, Și desființezi rugăciunea către Dumnezeu;
5 Căci gura ta arată vina ta, Deși alegi limba viclenilor,
6 Gura ta te condamnă, și nu eu; Da, buzele tale mărturisesc împotriva ta.
7 Au tu ești omul cel întâiu-născut? Și au ești făcut mai înainte de munți?
8 Au doară auzit-ai sfatul lui Dumnezeu? Și din el ți-ai însușit înțelepciunea?
9 Ce știi, ce noi nu știm? Ce înțelegi, ce noi nu înțelegem?
10 Între noi sunt bătrâni și cărunți, Mai avuți de zile decât părintele tău.
11 Mângăierile lui Dumnezeu oare erau prea puține pentru tine? Și cuvântul său cel atât de blând către tine? În cotro te trage inima ta?
12 Și în cotro se ațintă ochii tăi? De-ți întorci în contra lui Dumnezeu suflarea ta?
13 Și de scoți din gura ta cuvinte ca acestea? Ce este omul, ca să fie curat;
14 Ca să fie drept cel născut din femeie? Iacă, în sfinţii săi el nu se încrede,
15 Şi cerurile nu sunt curate în ochii săi, Cu cât este mai urîcios şi mai necurat omul,
16 Voiu să te învăţ, ascultă-mă: şi ce am văzut, voiu să-ţi spun;
17 Ceeace înţelepţii cunoscând dela părinţii lor, au spus,
18 Şi n'au ascuns; neam curat, Cărora singuri li-s'a dat pământul,
19 Şi în al căror mijloc nici un străin n'a străbătut; Omul cel rău în toate zilele sale este ca în dureri de facere,
20 Şi numai un mic număr de ani este păstrat pentru cel aprig; Tipete de spaimă răsună în urechile sale,
21 În mijlocul păcei crede, că se aruncă asupra pustiitorului: El nu speră, că va scăpă de întunerec.
22 Şi se crede păstrat pentru sabie, Aleargă pretutindenea după pâne, zicând:
23 Unde-i? Ştie, că zilele întunerecului îi sunt pregătite. Mişelia şi strâmtorarea îl spăimântă;
24 Ele îl cuprind ca un rege înarmat la luptă.
25 Căci el a întins mâna sa asupra lui Dumnezeu; Şi s'a împotrivit celui Atotputernic.
26 El aleargă asupra-i cu gâtul întins, Cu partea cea mai tare a scuturilor sale;
27 Căci grăsimea i-a acoperit faţa, Şi a depus grăsime pe copsele sale.
28 Pentru aceea locueşte în cetăţi pustiite, În case nelocuite, Cari sunt hotărite spre dărâmare.
29 El nu se va mai înavuţi, şi avutul său nu va ţineà; Averea sa nu se va lăţi pe pământ.
30 El nu va ieşi din întunerec, Mlădiţele sale le va arde flacăra, Şi el va dispare la suflarea gurei sale.
31 El, înşelatul, să nu se încreadă în deşertăciune; Căci deşertăciunea îi va fi răsplata.
32 Înainte de timp se va împlini ziua sa; Şi ramurile sale nu vor înverzi.
33 Ca şi butucul de vie va aruncă strugurul său necopt, Şi ca maslinul va lepădă floarea sa.
34 Căci neroditor este neamul nelegiuitului, Şi focul mistueşte cortul mituirei;
35 Concepe amăriciunea, şi naşte nenorocire; Şi sânul său pregăteşte înşelăciune.