Eterniseed

Iov 24

Nitzulescu (1911) · Română · Gratuit, domeniu public

1 Pentru ce timpurile de judecată nu sunt păzite de Atotputernicul? Pentru ce cei, ce-l cunosc, nu văd zilele lui de pedeapsă?

2 Unii strămută hotarele, Răpesc turme, și le pasc;

3 Asinul orfanilor îl gonesc, Și boul văduvei îl iau amanet;

4 Pre cei sărmani i-abat din calea lor, Și săracii din țară sunt siliți a se ascunde.

5 Iacă, aceștia ca și asinii sălbatici ies în pustiu, Căutând cu muncă hrana; Deșertul trebue să le deà mâncare pentru copiii lor!

6 Depe câmp își adună nutrețul, Și pândesc bobiteritul viei celui rău.

7 Îi cuprinde noaptea goi, fără vestminte, Fără învelitoare în contra frigului,

8 Sunt muiați de ploile munților, Și neavând alt adăpost, îmbrățișează stânca.

9 Aceia smulg dela peptul mumei pre orfan, Și iau amanet tot ce are săracul asupră-și.

10 Aceștia umblă goi, fără vestminte, Și flămânzi adună znopii,

11 Storc uleiul din îngrăditurile acelora, Calcă teascul, și sufăr de sete;

12 Din cetăți se aude gemetul murinzilor, Și strigătul celor răniți de moarte; Și Dumnezeu nu ascultă rugăciunea lor.

13 Alții sunt neamicii luminei, Nu cunosc căile sale, Și nu stau în căile ei;

14 În zorul dimineței pleacă ucigașul, Omoară pre cel sărac și lipsit, Și noaptea iese ca și hoțul.

15 Ochiul celui adulter pândește amurgul, Zicând: „Nici un ochi nu mă va vedeà.“ Și-și învălește fața.

16 Când e întunerec, sparg casele; Ziua se închid în lăuntru; Lumina nu o cunosc măcar.

17 Căci lumina dimineței este umbra morței pentru ei, Și când o văd, simt spaimele umbrei morței.

18 Dacă moștenirea lor e blestemată pe pământ, Și nu mai pot apucà calea vielor, Se arată iscusiți pe fața apelor.

19 În secetă și în căldură pradă, În apele omătului adâncului păcătuesc.

20 Mitra mumei îl va uità; Va fi de ospăț vermilor; Nu se va mai aminti, Ci ca un arbore va smulge cel nedrept.

21 El apăsà pre femeia stearpă, care nu născù, Și văduvei nici odată nu i-a făcut bine;

22 Ba chiar pre cei puternici îi trage cu puterea sa; Când se scoală, nimenea nu este sigur de vieața sa;

23 Și unuia ca acestuia dă Dumnezeu siguranță, îl sprijinește, Și ochii săi sunt ațintiți asupra urmărilor sale.

24 Sunt mari; o clipeală, și nu mai sunt; Cad, mor, ca toți ceilalți; Ca spicele coapte sunt secerați.

25 Au nu este aşa? Cine mă dă de minciună, Şi va nimici cuvântul meu?

Citește Nitzulescu (1911) cu narațiune, note și lecții în aplicația Eterniseed.