1 Și Iov urmă cuvântul său pildit, și zise:
2 O, de aș fi ca în lunile trecute, Ca în zilele, când mă păzià Dumnezeu;
3 Pre când încă candela lui lucià asupra capului meu, Și eu cu lumina lui umblam în întunerec!
4 De aș fi ca în zilele prosperității mele, Când amiciția lui Dumnezeu erà în cortul meu;
5 Când Atotputernicul erà încă cu mine, Și în jurul meu copiii mei;
6 Când pașii mei se scăldau în lapte, Și stânca îmi revărsà pâraie de oleiu.
7 Atuncia de ieșiam la poarta cea de dinainte a cetăței, Și de-mi așezam scaunul meu în piață,
8 Tinerii văzându-mă, se trăgeau înapoi, Și bătrânii se sculau, și rămâneau în picioare;
9 Cei mai mari își opriau vorba, Și puneau mâna pe gura lor;
10 Vocea fruntașilor amuțià, Și limba lor se lipià de cerul gurei lor;
11 Urechia celui ce mă auzià, mă fericià; Și ochiul acelui ce mă vedeà, mărturisià pentru mine.
12 Căci mântuiam pre săracii, cari strigau, Pre orfan și pre cel fără ajutor;
13 Binecuvântarea celui ce erà să piară venià preste mine; Și inima văduvei o înveseliam;
14 Cu dreptatea eram îmbrăcat, și ea îmi servià de vestmânt; Mantie și diademă îmi erà neprihănirea;
15 Orbului eram ochiu, Și ologului picior;
16 Celor săraci părinte. Și judecata celui necunoscut o apăram:
17 Sfărâmam dinții celui nedrept. Și din gura lui scoteam prada:
18 Și-mi ziceam: În cuibul meu voiu muri, și ca nisipul mărei îmi voiu înmulți zilele.
19 Rădăcina mea se va întinde în apă, Și roada va stà toată noaptea pe ramurile mele;
20 Mărirea mea se va reînnoì, Și arcul meu se va întărì în mâna mea.
21 Ei mă ascultau și așteptau, Și tăceau, ca să audă sfatul meu;
22 După cuvântarea mea nimenea nu mai vorbià, Și asupra lor ca rouauă picau cuvintele mele;
23 Mă așteptau, ca pre ploaie, Și la vorbele mele căscau gura lor, ca la ploaie târzie:
24 De le surâdeam, nu le venià a crede; Cu lăcomie căutau lumina feței mele.
25 De mergeam cu ei, ședeam în fruntea lor, Și tronam, ca un rege în mijlocul armatei, Ca mângăietor al celor triști.