Eterniseed

Iov 30

Nitzulescu (1911) · Română · Gratuit, domeniu public

1 Iar acum râd de mine cei mai tineri decât mine, Pre ai căror părinți nu-i socotiam vrednici a fi puși alăturea cu cânii turmei mele.

2 Și ce-mi folosià puterea mânelor lor, Din care a pierit toată puterea?

3 Sfrijiți de lipsă și foame, Rodeau în pământuri stoarse, de demult sleite și pustiite;

4 Tăiau loboda tufărișului, Și rădăcina de juniper erà pânea lor;

5 Din mijlocul oamenilor erau alungați, Și se strigà la ei, ca la un fur.

6 Locuiau în văi spăimântătoare, În peșterile pământului și ale stâncilor;

7 Sbierau în tufărișuri, Și se adăpostiau în spinișuri;

8 Fiii celor fără minte și ai celor neonești, Cu lovituri de bice au fost alungați din pământul locuit.

9 Și acum am ajuns a fi batjocura lor, Și vorba lor;

10 Cu urîciune se depărtează de mine, Și nu se sfiesc a mă scuipà în față;

11 Deslegându-mi chinga, mă chinuesc, Și frâul îl lasă asupră-mi;

12 O ploditură se ridică la dreapta mea, Și cearcă să depărteze picioarele mele, Și deschid asupră-mi căile stricăciunei lor:

13 Cărarea mea o închid, Peirea mea o gătesc, Ei, cei fără nici o putere!

14 Ca printr'o spărtură mare, străbat, Cu vuet se rostogolesc acì;

15 Spaimele mă înconjoară, Ca de furtună s'a spulberat prosperitatea mea, Și ca norul a trecut fericirea mea.

16 Și acum se topește în mine sufletul meu, Zile de întristare m'au cuprins:

17 Noaptea mi-se străpunge oasele, Și relele ce mă rod n'au astâmpăr:

18 Ele, prin puterea lor, s'au făcut vestmântul meu,

19 Și mă strâng, ca gulerul vestmântului meu. El m'a aruncat în tină, Și am ajuns pulbere și cenușă.

20 Eu strig către tine, și tu nu mă auzi; Stau înainte-ți, și nu mă vezi;

21 Crud te-ai făcut pentru mine, Cu toată tăria mânei tale mă urmărești;

22 M'ai ridicat, m'ai dat vântului, Cu suflarea furtunei mă topești:

23 O știu, la moarte mă duci, Locul, unde se vor întrunì toți cei vii.

24 Dar oare cel strâmtorat nu va întinde mâna sa? Cel în peire nu va strigà: Scăpare?

25 Oare n'am plâns pre cel amărît? Pentru sărac au nu mi-am întristat sufletul?

26 Și iacă, când așteptam fericirea, îmi venì nefericirea: Așteptat-am lumina, și întunerecul căzù asupră-mi.

27 Măruntaiele mele fierb în mine fără încetare: Zilele suferinței m'au cuprins;

28 Umblu înegrit, dar nu de soare, De mă scol în adunare, strig de dureri;

29 M'am făcut frate șacalilor, Și soț struților;

30 Pielea mi-s'a înegrit, Și oasele mi-s'au uscat de arsură;

31 De aceea în jale întorsu-s'a citara mea, Și harpa mea în cântare de plângere.

Citește Nitzulescu (1911) cu narațiune, note și lecții în aplicația Eterniseed.