1 Și Elihu urmă, și zise:
2 Așteaptă puțin, și aeu îți voiu arătà; Căci multe am încă de vorbit pentru Dumnezeu.
3 De departe îmi voiu aduce dovezile mele, Și voiu îndreptăți pre Făcătorul meu.
4 Și fii sigur, fără înșelăciune vor fi cuvintele mele; Căci cu știință deplină este cel ce-ți vorbește.
5 Iată, Dumnezeu este mare și nu desprețuește pre nimenea, aEste mare prin tăria înțelepciunii sale.
6 El pre cel rău nu-l lasă să trăiască, Și celor apăsați le face dreptate;
7 bEl nu-și trage ochii săi dela cel drept, Ci-i pune pe tron ccu regii; Da, el îi pune pentru totdeauna, și-i înalță;
8 Și dcând sunt ferecați cu lanțuri, Prinși în funiile mișeliei,
9 Le pune înainte faptele lor, Și fărădelegile lor, cu cari s'au sumețit;
10 eLe deschide urechia spre îndreptare; Și le zice, să se întoarcă dela rele.
11 De ascultă și se supun, își sfârșesc zilele lor cu fericire, și anii lor cu bucurie;
12 Iar de nu ascultă; cad de sabie, și mor prin nepricepere;
13 Da, cei nelegiuiți îngrămădesc asupra-lor mânia sa, Nu se roagă, când el îi ferecă;
14 Mor de tineri, și petrec vieața între cei desfrânați.
15 Pre cel suferind il scapă prin suferința sa; Prin apăsare deschide urechia sa.
16 Pre tine chiar te-ar fi scos din gura apăsării, La loc larg, unde nu este nevoie, Și masa ta ar fi încărcată cu grăsime.
17 Dar tu ai făcut pe deplin lucrul răului; Deci judecata și dreptatea te-au apucat.
18 Și nu te măguli, că vei amăgi mânia sa, Și speranța unei mari răscumpărări să nu te rătăcească!
19 Căci lua-va oare el în seamă avuția ta! Nu! nici aurul, nici toate tezaurele avuției!
20 Nu-ți dori noaptea, Noaptea popoarelor din infern!
21 Păzește-te de a te mai întoarce la aceste cugete păcătoase, Care te-au făcut să alegi mai bine moartea decât suferința.
22 Iată Dumnezeu este măreț în puterea sa; Cine dă învățătură ca el?
23 Cine-i prescrie calea sa? Și cine-i poate zice: „Tu faci nedreptate?“
24 Mai bine gândește-te a înălță faptele lui, Pre care oamenii le zăresc.
25 Toți oamenii le văd, Fiecare le privește de departe.
26 Iată, Dumnezeu este mare, și nu-l putem pricepe, Numărul anilor săi este preste toată pătrunderea.
27 El trage în sus picăturile apelor, Care răspândesc ploaia aburului său;
28 Nourii o strecor, Și o picură asupra oamenilor cu îmbelșugare.
29 Cine poate pricepe ruperea nourilor, Și bubuitul cortului său?
30 Iată, acum răspândește în juru-i lumina sa, Acum ascunde fundul mărilor.
31 Da, printr’înșii judecă pre popoare; Și printr’înșii dă de mâncare cu îmbelșug.
32 El ascunde în mânele sale fulgerul, Și-l aruncă asupra celui, ce-i stă împotrivă.
33 Tunetul său îl dă de știre, Până și turmele presimt apropierea furtunii.