1 Atuncia Iov răspunse, și zise:
2 Cu adevărat știu, că așa este; Căci cum s'ar îndreptà omul înaintea lui Dumnezeu?
3 De ar voi să se judece cu dânsul, Din o mie la nici una n'ar puteà să-i răspundă;
4 Lui, celui înțelept la inimă și tare la putere, Cine i-s'a împotrivit, și a rămas în pace?
5 El fără veste strămută munții, Îi răstoarnă în mânia sa;
6 El zgudue pământul din locul său, De se cutremură stâlpii săi;
7 El zice soarelui să nu răsară, Și ține stelele supt sigilul său.
8 El, el numai pleacă cerul, Și pășește pe înălțimile mărei;
9 El făcù Ursul, Orionul și Pleiadele, Și camerele de către mează-zi.
10 El face lucruri mari, nepătrunzătoare, Și minunate, fără număr.
11 Iacă, de vine asupră-mi, eu nu-l văd; De trece înainte-mi, eu nu-l zăresc.
12 Iacă, de apucă, cine-l oprește? Cine-i zice: Ce faci?
13 De nu rechiamă Dumnezeu mânia sa, Se pleacă supt dânsul chiar ajutătorii îndărătnici;
14 Cu cât mai puțin să-i răspund eu, Și să aleg eu cuvinte, ca să-i răspund!
15 Chiar de aș fi în drept, nu i-aș răspunde, Ci ar trebui să mă rog judecătorului meu!
16 De aș striga, și el mi-ar răspunde, Tot n'aș crede, că el a luat seamă la vocea mea!
17 El, care în furtună mă sdrumică, Și îmmulțește ranele mele fără cuvânt;
18 Care nu mă lasă se respir, Ci mă satură de amărăciuni.
19 De este vorba de putere, iacă, el puternic este! De este de judecată, cine mă va apăra?
20 Drept de aș fi, chiar gura mea m'ar condamnă; Nevinovat de aș fi, el m'ar învinovăți.
21 Sunt drept; ce-mi pasă că trăiesc! Sunt desgustat de viața mea!
22 Totul vine la aceeași; de aceea am zis: Ori nevinovat ori nelegiuit este cineva, El tot îl nimicește!
23 Dacă biciul ucide d'într'una, El își râde de suferințele celor nevinovați;
24 Pământul este dat în mânile nelegiuiților, El astupă vederile judecătorilor săi; De nu el, apoi cine altul?
25 Zilele mele trec mai repede decât un alergător, Ele trec, fără de a vedeà fericirea;
26 Trec înainte, ca corăbiile cele iuți, Precum vulturul se repede asupra prăzei,
27 Când zic: Voiu uità plângerea mea, Îmi voiu lăsà întristarea, și voiu fi voios;
28 Atuncia chiar mă spăimântă durerile mele, Știu, că nevinovat nu mă vei ținea;
29 Dejà sunt condamnat; Deci pentru ce să mă ostenesc în zădar?
30 Chiar de m'aș scăldà în apă de omăt, Chiar cu leșie de mi-aș curăți mânele,
31 Totuși m'ai afundà în noroiu, Ca să mă urască chiar vestmintele mele.
32 În adevăr, el nu este un om ca mine, ca să-i răspund, Și să ne ducem împreună înaintea judecătei;
33 Între noi nu este arbitru, Care să pună mâna preste amândoi.
34 Depărteze el varga lui de deasupra mea, Și spaima lui să nu mă turbure;
35 Atunci îi voiu vorbi, fără să mă tem de dânsul; Dar în starea mea de acum, eu nu sunt firea mea.