1 Cum Domnul în mânia sa a acoperit cu nour pe fiica Sionului! Cum a aruncat din cer pe pământ mărirea lui Israel, Și nu și-a adus aminte în ziua mâniei sale de așternutul picioarelor sale!
2 Domnul a pierdut toate locașurile lui Iacob, și nu le-a cruțat; Surpat-a în mânia sa toate întăririle fiicei lui Iuda; Aruncatu-le-a la pământ, pângărit-a regatul și pe mai marii lui.
3 Frânt-a în aprinderea mâniei sale toată puterea lui Israel; Întors-a îndărăt dreapta sa de dinaintea inamicului; Și s'a aprins asupra lui Iacob, ca para focului, care mistue de jur împrejur.
4 Întins-a arcul său ca un inamic, încordatu-s'a dreapta sa ca un protivnic, Și a ucis tot ce erà plăcut ochilor în cortul fiicei Sionului; Vărsat-a mânia sa ca un foc.
5 Făcutu-s'a Domnul ca un inamic, pierdut-a pe Israel, Pierdut-a toate palaturile sale; stricat-a întăririle sale, Și a înmulțit fiicei lui Iuda suspinul și gemetul.
6 A răsturnat și îngrădirea sa, ca pre a unei grădini, stricat-a locul întrunirilor sale; Făcut-a Domnul să se uite în Sion sărbătoarea și sabatul; În urgia mâniei sale lepădat-a și pe rege și pe preot.
7 Lepădat-a dela sine Domnul altarul său, urît-a templul său; Dat-a în mânile inamicilor zidurile palaturilor sale; Scos-au strigăte în casa Domnului, ca în ziua sărbătorii:
8 Domnul hotărîtu-s'a să strice zidul fiicei Sionului, Întins-a funie, mâna nu și-a tras dela pierderea ei; A făcut să bocească zidul de dinafară și zidul din lăuntru; amândouă s'au nimicit.
9 Cufundatu-s'au porțile lui în pământ; nimicit-a și a sfărâmat zăvoarele lui; Regele lui și mai marii săi sunt între popoare, Legea nu mai este, nici profeții lui nu mai văd viziuni dela Domnul.
10 Bătrânii fiicei Sionului șed la pământ în tăcere; Presărat-au cenușă pe capul lor, încinsu-s'au cu saci; Fecioarele Ierusalimului plecat-au capetele lor spre pământ.
11 Ochii mei pier de lacrimi, măruntaiele mele ard, și ficatul meu vărsatu-s'a la pământ De sfărâmarea fiicei poporului meu; Căci copiii și sugătorii leșinat-au în ulițele cetății.
12 Zis-au către numele lor: „Unde este grâul și vinul? Când au leșinat în ulițele cetății, ca răniții, Când vărsau sufletul lor în sânul mumelor lor.
13 Cum să-ți mărturisesc de bine? Cu ce să te aseamăn, fiică a Ierusalimului? Cu cine să te alăturez, ca să te mângâi, fecioară, fiica Sionului? Căci sfărâmarea ta este mare, ca marea; cine poate să te vindece?
14 Profeții tăi văzut-au pentru tine viziuni deșerte și amăgitoare, Și n'au descoperit fărădelegea ta, ca să oprească strămutarea ta; Ci văzut-au pentru tine viziuni deșerte și amăgitoare.
15 Toți trecătorii pe cale bătutu-și-au în palme, Șuerat-au, și dat-au din capete fiicei Sionului, zicând: „Aceasta-i cetatea, care se numi: Desăvârșirea frumuseței, bucuria a tot pământul!“
16 Deschisu-și-au asupră-ți gura lor toți inamicii tăi, Șueratau, și scrâșnit-au din dinți, zicând: „Am înghițit-o: Cu adevărat aceasta-i ziua, pre care am așteptat-o, am aflat-o, am văzut-o.“
17 Domnul a făcut ce el am hotărît; a împlinit cuvântul său, pe care din vechime l-a poruncit. Nimicit-a și n'a cruțat, și făcut-a pre inamic să se bucure de tine; Ridicat-a puterea apăsătorilor tăi.
18 Inima lor strigat-a către Domnul: O zid al fiicei Sionului! Să verși lacrimi ziua și noaptea, ca un pârău; Odihnă să nu afli, lumina ochilor tăi să nu înceteze de a plânge!
19 Scoală-te, strigă noaptea, când străjile încep; Varsă inima ta, ca o apă, înaintea feții Domnului; Ridică spre dânsul mânile tale pentru vieața pruncilor tăi, Cari lâncezesc de foame prin unghiurile tutulor ulițelor.
20 Caută Doamne! și vezi cui ai făcut astfel; Să mănânce femeile fructul mitrei lor, pe prunci din fașa lor? Să fie uciși în templul lui Dumnezeu preot și profet?
21 Copilul și bătrânul zac pe pământ pe uliță; Fecioarele mele și tânării mei au căzut de sabie; Ucisui-ai în ziua mâniei tale, junghiatu-i-ai fără cruțare.
22 Chemat-ai pre apăsătorii mei din toate părțile, ca într'o zi de sărbătoare. Și nimenea n'a fost mântuit, nici n'a scăpat în ziua mâniei Domnului; Pre acei ce i-am înfășat și i-am crescut nimicitu-i-a inamicul meu.