1 Cum s'a întunecat aurul! cum s'a schimbat aurul cel fin! Cum pietrile templului s'au împrăștiat prin colțurile ulițelor!
2 Cum fiii cei scumpi ai Sionului, cari ca aurul cel mai curat erau prețuiți, S'au socotit ca vasele de lut, lucru al mânilor olarului!
3 Chiar și bălaurii apleacă țâțele, și alăptează puii lor; Dar fiica poporului meu făcutu-s'a crudă ca struții deșertului.
4 Limba sugătorului de sete lipitu-s'a de cerul gurei sale! Cerut-au pâne pruncii, dar nu erà nici cine să le o rupă.
5 Cei ce mâncau bucate alese, pierit-au pe ulițe; Cei crescuți în purpură îmbrățișat-au grămăzile de gunoiu.
6 Și pedeapsa fărădelegii fiicei poporului meu mai mare este decât pedeapsa păcatului Sodomei, Care surpatu-s'a într'o clipă, fără ca mână de om să se fi ostenit pentru aceasta.
7 Mai marii săi mai curați erau decât omătul, mai albi decât laptele, Mai strălucitor cu chipul decât mărgeanul, și fața lor decât safirul;
8 Dar acum întunecatu-s'a fața lor mai mult decât negreala; pe uliță nu se mai cunosc: Lipitu-s'a pielea lor de oasele lor; uscatu-s'a, ajuns-a ca lemnul.
9 Cei uciși de sabie mai norociți sunt decât cei uciși de foame; Căci aceștia pierit-au încetul cu încetul, străpunși de lipsa roadelor câmpului.
10 Mânile femeilor celor duioase fiert-au pre copiii lor; Fostu-le-au spre mâncare în timpul sfărâmărei fiicei poporului meu!
11 Domnul îndestulatu-și-a mânia, vărsat-a aprinderea mâniei sale, Și în Sion aprins-a foc, ce a mistuit temeliile lui.
12 Nu au crezut regii pământului și toți locuitorii lumei, Că va întră apăsătorul și inamicul în porțile Ierusalimului.
13 Întâmplatu-s'a aceasta pentru păcatele profeților săi, și pentru fărădelegile preoților săi, Cari vărsau sângele celor drepți în mijlocul lui.
14 Rătăcitu-s'au ca orbii în ulițe, mânjitu-s'au cu sânge, Încât nimenea nu mai putù să se atingă de vestmintele lor.
15 „Dațivă îndărăt, necuraților!“ strigau către dânșii: dați-vă îndărăt, dați-vă îndărăt! nu vă atingeți de noi! Și când fugiau și rătăciau, zisu-s’a între popoare: „Să nu mai locuiască cu noi.“
16 Mânia Domnului i-a împrăștiat, și el nu mai caută spre dânșii; Nu caută la fața preoților, nu miluesc pre cei bătrâni.
17 Și pre când încă eram, ochii noștri lâncezit-au după zădarnicul nostru ajutător; Pre când încă speranță aveam, speram într’un popor, ce nu puteà să ne mântuie.
18 Ei pândesc pașii noștri, ca să nu umblăm pe ulițele noastre; Apropiatus’a sfârșitul nostru, zilele noastre s’au împlinit, da, venit-a sfârșitul nostru.
19 Următorii noștri sunt mai ușori decât vulturii cerului; Urmăritu-ne-au prin munți, pânditu-ne-au în pustiu.
20 Suflarea nărilor noastre, unsul Domnului, prinsu-s’a în groapele lor, Acela de care ziceam: „Supt umbra lui vom trăi între popoare.“
21 Bucură-te și desfăteazăte, fiica Edomului, ceeace locuești în pământul Uz! Trece-va și la tine cupa; îmbăta-te-vei, și te vei desgoli.
22 Fiică a Sionului! pedeapsa fărădelegii tale împlinitu-s’a, el nu te va mai strămută; Dar va pedepsi fărădelegea ta, fiica a Edomului, descoperì-va păcatele tale. Elegia