1 Adu-ți aminte, Doamne, de cele ce s’au făcut cu noi; Caută, și vezi ocara noastră.
2 Moștenirea noastră întorsu-s’a la alții, Casele noastre la străini.
3 Ajuns-am orfani, fără de părinți, Mumele noastre, văduve.
4 Pe bani băut-am apa noastră; Cumpăratune-am lemnele noastre,
5 Până la grumaz ne urmăresc: Ne ostenim, și nu avem odihnă.
6 Întins-am mâna noastră la Egipteni, La Asirieni, ca să ne îndestulăm de pâne.
7 Păcătuit-au părinții noștri, și nu mai sunt, Și noi purtăm fărădelegile lor.
8 Servii stăpânesc asupră-ne; Nu este cine să ne răpească din mâna lor.
9 Ne aducem pânea cu prețul vieții noastre, De teama săbiei pustiului.
10 Ca un cuptor arde pielea pe noi, De aprinderea foamei.
11 Silit-au femeile noastre în Sion, Și fecioarele în cetățile lui Iuda.
12 Mai marii noștri spânzuratu-s’au de ei, Fețele bătrânilor n’au cinstit,
13 Tânării fost-au puși să râșnească, Și copii au căzut supt povara lemnelor.
14 Bătrânii încetat-au de a ședeà în judecată, Și tânării de a mai cântà.
15 Încetat-a bucuria inimelor noastre; Danțurile noastre prefăcutu-s’au în bocet.
16 Căzut-a cununa depe capul nostru; Vai de noi! căci am păcătuit.
17 Deaceea bolnavă este inima noastră, Deaceea ochii noștri s’au întunecat,
18 Pentru muntele Sionului, ce este pustiu; Preumble-se vulpile în el.
19 Doamne, tu tronezi în veci: Tronul tău este din neam în neam.
20 Dece să ne uiți pentru totdeauna? Să ne părăsești atâta timp?
21 Întoarce-ne, Doamne, la tine, Și ne vom întoarce; înnoiește zilele noastre, ca mai nainte.
22 Lepădatu-ne-ai cu totul: Mâniatu-te-ai asupră-ne foarte.