1 Și toți vameșii și păcătoșii se apropiau de dânsul ca să-l asculte.
2 Dar fariseii și cărturarii murmurau, zicând că acesta primește la sine pe păcătoși și mănâncă împreună cu ei.
3 Iar el spuse către dânșii această pildă zicând:
4 Care om dintre voi având o sută de oi și pierzând una din ele nu lasă pe cele nouăzeci și nouă în câmpie, și se duce după cea pierdută, până când o va fi găsit?
5 Și găsind o pune pe umerii săi bucurându-se.
6 Și după ce a venit acasă cheamă prietinii și vecinii, zicându-le; bucurați-vă împreună cu mine, că mi-am găsit oaia cea pierdută.
7 Zic vouă, că astfel pentru un păcătos, care se pocăiește, va fi bucurie în cer mai multă, decât pentru nouăzeci și nouă de drepți, care n'au trebuință de pocăință.
8 Sau care femeie având zece drachme, dacă va fi pierdut o drachmă, nu aprinde oare lumină și mătură casa și caută cu luare aminte, până când o va fi găsit?
9 Și după ce a găsit-o cheamă prietinele și vecinele zicând: bucurați-vă împreună cu mine, că am găsit drachma pe care am pierdut-o.
10 Astfel, zic vouă, este bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un păcătos, care se pocăiește.
11 Și zise: un om aveà doi fii.
12 Și cel mai tânăr dintre ei zise tatălui său: tată, dă-mi partea de avuție ce-mi cade. Și le împărți averea.
13 Și nu după multe zile fiul mai tânăr, strângând toate, se duse într'o țară depărtată, și acolo risipì avuția sa, viețuind destrămat.
14 Și după ce dânsul cheltui tot, se întâmplă foamete mare prin aceea țară, și el începù să fie în lipsă.
15 Și ducându-se, se lipì de unul dintre locuitorii acelei țări, și-l trimise la câmpul său să păzească porcii;
16 Și dorià să-și umple pântecele din roșcovii pe care îi mâncau porcii, dar nimenea nu-i dà.
17 Și venindu-și în minți zise: câți simbriași ai tatălui meu, au prisos de pâne, iar eu pier aci de foame.
18 Sculându-mă, voiu merge la tatăl meu și-i voiu zice: tată, am greșit în fața cerului și înaintea ta.
19 Nu mai sunt vrednic a fi numit fiul tău; fă-mă ca pe unul dintre simbriașii tăi.
20 Și sculându-se, venì la tatăl său. Și fiind el încă departe, tatăl său îl văzù și i-se făcù milă, și alergând se plecă pe gâtul lui și-l sărută.
21 Iar fiul îi zise: tată, am greșit în fața cerului și înaintea ta, nu mai sunt vrednic a fi numit fiul tău.
22 Și tatăl zise către slugile sale: aduceți curând un vestmânt lung, cel dintâiu, și îmbrăcați-l, și dați inel în mâna lui și încălțăminte în picioare,
23 Și aduceți vițelul cel îngrășat, înjunghiați, și mâncând să ne veselim,
24 Că acest fiu al meu mort erà și înviè, pierdut erà și se află. Și începură a se veselì.
25 Iar fiul său mai mare erà la câmp, și venind, când se apropie de casă, auzì cântare și jocuri.
26 Și chemând la sine pe una dintre slugi întrebă ce să fie acestea.
27 Și el îi spuse că fratele tău a venit; și tatăl tău, pentru că l-a primit sănătos, înjunghie vițelul cel îngrășat.
28 Și se întărâtă de mânie și nu voià să intre; iar tatăl său ieșind îl rugă.
29 Dar el răspunzând, zise tatălui: iată de-atâția ani îți slujesc și niciodată porunca ta n'am călcat, și mie niciodată nu mi-ai dat un iedișor, ca să mă veselesc cu prietenii mei.
30 Iar când veni acest fiu al tău, care îți mâncă averea cu desfrânatele, înjunghiași pentru dânsul vițelul cel îngrășat.
31 Și el îi zise: fiule, tu întotdeauna ești împreună cu mine, și toate ale mele, ale tale sunt.
32 Trebuià să ne veselim și să ne bucurăm, că fratele tău acesta mort erà și înviè; pierdut erà și se află.