1 Şi după aceea începù a le vorbì în pilde. Un om sădì vie, şi o împrăjmuì cu gard şi făcù vas sub lin şi clădì turn, şi o dete lucrătorilor, iar el se duse departe.
2 Şi la timp trimise la lucrători o slugă, ca să ià dela lucrători din roadele viei;
3 Dar ei luându-l îl bătură, şi-l trimiseră deşert.
4 Şi iarăşi trimise la dânşii pe altă slugă; dar şi pe acela îl răniră la cap şi-l necinstiră.
5 Şi iar trimise pe altul; dar şi pe acela îl omorîră, şi pe mulţi alţii, pe unii bătându-i, pe alţii omorîndu-i.
6 Aveà încă un singur fiu iubit; şi-l trimise în cele din urmă la lucrători zicând că se vor sfiì de fiul meu.
7 Dar acei lucrători ziseră între dânşii că acesta este moştenitorul; veniţi să-l omorîm, şi moştenirea va fi a noastră.
8 Şi luându-l îl omorîră, şi-l aruncară afară din vie.
9 Deci ce va face domnul viei? Va venì şi va pierde pe lucrători, şi va dà via la alţii.
10 N'aţi citit nici scriptura aceasta; „Piatra pe care n'au luat-o în seamă clăditorii, aceasta a fost făcută pentru cap de unghiu;
11 Dela Domnul a fost aceasta şi este minunată în ochii noştri?“
12 Şi căutau ca să pună mâna pe dânsul, dar se temură de gloată; căci gloata cunoscù că pentru dânşii zise pilda aceasta. Şi lăsându-l ei se duseră.
13 Şi trimit la dânsul pe unii dintre farisei şi Irodiani, pentru ca să-l prinză în cuvânt.
14 Şi venind îi zic: Învăţătorule, ştim că eşti iubitor de adevăr, şi nu-ţi pasă de nimenea; pentru că nu te uiţi la faţa oamenilor, ci cu adevărat înveţi calea lui Dumnezeu. Se cuvine a dà cens Cesarului sau nu? Să dăm sau să nu dăm?
15 Dar el cunoscând făţăría lor le zise: pentru ce mă ispitiţi? Aduceţi-mi un dinar ca să văz.
16 Iar ei îi aduseră. Şi le zice: al cui este chipul acesta şi inscripţia? Iar dânşii ii ziseră: al Cesarului.
17 Atuncia Iisus le zise: daţi Cesarului cele ale Cesarului, şi lui Dumnezeu cele ale lui Dumnezeu. Şi se mirau de dânsul.
18 Şi vin la dânsul saduceii care zic că nu este înviere, şi-l întrebau zicând:
19 Învăţătorule, Moise ne-a scris că dacă va fi murit fratele cuiva, şi va fi lăsat femeie, şi nu va fi lăsat copil, fratele său să ià femeia lui şi să ridice urmaş fratelui său.
20 Şapte fraţi erau; şi cel dintâiu luă femeie, şi murind nu lăsă urmaş.
21 Şi o luă cel de-al doilea, şi murì nelăsând urmaş; şi cel de-al treilea asemenea;
22 Şi cei şapte nu lăsară urmaş. În urmă de toţi murì şi femeia.
23 La înviere, când vor fi înviat, a cărui dintre ei va fi femeia? Căci şapte o avură femeie.
24 Zise lor Iisus: oare nu vă rătăciţi voi pentru aceasta, neştiind scripturile, nici puterea lui Dumnezeu?
25 Căci când vor fi înviat dintre morţi, nici nu se însoară, nici nu se mărită, ci sunt ca îngerii în ceruri.
26 Iar despre morţi că înviază, n'aţi cetit în cartea lui Moise, cu privire la rug, cum îi spuse Dumnezeu zicând: „Eu sunt Dumnezeul lui Abraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacob?“
27 Dumnezeu nu este al morţilor, ci al viilor. Tare vă rătăciţi.
28 Şi apropiindu-se de dânsul unul dintre cărturari, ascultându-i pricindu-se între dânşii, ştiind că bine le răspunse, îl întrebă: care poruncă este întâia dintre toate?
29 Iisus răspunse că întâia este: „Ascultă Israel, Domnul Dumnezeul nostru este unicul Domn.
30 Şi iubeşte pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din tot cugetul tău şi din toată puterea ta.“
31 A doua este aceasta: †„Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi.“ Altă poruncă mai mare decât acestea nu este.
32 Şi cărturarul îi zise: bine învăţătorule, adevărat ai zis că unul este Dumnezeu ᵐ şi nu este altul afară de dânsul.
33 Şi a-l iubi din toată inima şi din toată priceperea şi din toată puterea şi a iubi pe aproapele ca pe sine însuşi ⁿ este mai mult decât toate arderile de tot şi jertfele.
34 Atuncia Iisus, văzându-l că răspunde înţelepţeşte, îi zise: nu eşti departe de împărăţia lui Dumnezeu. ᵒ Şi nimenea nu mai îndrăsnià să-l întrebe.
35 ᵖ Şi începând Iisus ziceà pe când învăţă în templu cum zic cărturarii că Hristos este fiul lui David?
36 Însuşi David îi zice 𝑞 în duhul sfânt: ʳ „Zis-a Domnul Domnului meu: şezi de-a dreapta mea până voiu fi pus pe vrăjmaşii tăi scaun al picioarelor tale.“
37 Însuşi David îl numeşte Domn; de unde dar este fiul lui? Şi toată gloata îl ascultà cu bucurie.
38 Şi în a sa învăţătură ziceà: feriţi-vă de cărturarii care au plăcere să umble în vestminte lungi şi cărora le plac urările de bine în târguri.
39 Şi cele dintâiu scaune în sinagogi şi cele dintâiu locuri la ospeţe;
40 Care mănâncă cu desăvârşire casele văduvelor, şi se roagă într’adins mult, aceştia vor luà mai multă osândă.
41 Şi stând el înaintea cutiei pentru daruri privià cum gloata aruncă bani de aramă în cutia pentru daruri, şi mulţi avuţi aruncau mult;
42 Şi venind o văduvă săracă aruncă două lep- tale, adecă un cuadrant.
43 Şi chemând la sine pe ucenicii săi le zise: adevăr zic vouă că văduva aceasta, care este săracă, aruncă mai mult decât toţi care aruncă în cutia pentru daruri;
44 Pentru că toţi aruncară din ce prisoseşte lor, iar aceasta din lipsa ei aruncă tot cât aveà, tot din ce trăieşte.