1 Și răspunzând Iisus le vorbì iar în pilde zicând:
2 Împărăția cerurilor este asemenea unui om împărat, care făcù nuntă fiului său.
3 Și trimise slugile sale ca să strige pe cei chemați la nuntă, dar ei nu voiau să vie.
4 Iarăși trimise alte slugi zicând: spuneți celor chemați, iată prânzul meu stă gata; taurii mei și cele îngrășate ale mele sunt înjunghiate, și tot este gata; veniți la nuntă.
5 Dar ei ne dând luare aminte se duseră, unul la țarina sa, altul la negustoria sa;
6 Iar ceilalți punând mâna pe slugile sale le înfruntară rușinos și le uciseră.
7 Auzind dar împăratul se umplù de mânie, și trimițând oștile sale nimicì pe acei ucigași și arse orașul lor.
8 Atuncia zise slugilor sale: nunta este gata, dar cei chemați nu fură vrednici;
9 Deci mergeți pe la ieșirile drumurilor, și pe câți îi veți fi găsit chemați-i la nuntă.
10 Şi ieşind slugile acelea la drumuri strânseră pe toţi câţi îi aflară, şi răi şi buni; şi se umplù nunta de oaspeţi.
11 Iar împăratul întrând spre a privì pe oaspeţi văzù acolo un om nefiind îmbrăcat în haină de nuntă;
12 Şi îi zise: prietine, cum ai întrat aci neavând haină de nuntă? Iar el tăcù.
13 Atuncia împăratul zise slujitorilor: legându-i picioarele şi mânile aruncaţi-l în întunerecul cel mai din afară, acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor.
14 Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi.
15 Atuncia ducându-se fariseii se sfătuiră cum să-l prinză în cuvânt.
16 Şi trimit la dânsul pe ucenicii lor cu Irodianii zicând: Invăţătorule, ştim că eşti iubitor de adevăr, şi înveţi în adevăr calea lui Dumnezeu, şi nu-ţi pasă de nimenea, pentru că nu te uiţi la faţa oamenilor;
17 Deci spune nouă, ce ţi-se pare? Se cuvine a dà cens Cesarului, sau nu?
18 Iar Iisus cunoscând răutatea lor zise: ce mă ispitiţi făţarnicilor?
19 Arătaţi-mi banul pentru cens. Iar ei îi aduseră un dinar.
20 Şi Iisus le zise: al cui este chipul acesta şi inscripţiunea?
21 Al Cesarului, zic dânşii. Atuncia le zice: deci daţi Cesarului cele ale Cesarului şi lui Dumnezeu cele ale lui Dumnezeu.
22 Şi auzind se mirară, şi lăsându-l se duseră.
23 În ziua aceea veniră la dânsul saduceii care zic că nu este înviere, şi-l întrebară
24 Zicând: Învăţătorule, Moise a zis: „dacă va fi murit cineva neavând copii, fratele său va luà pe femeia lui şi va ridicà urmaş fratelui său.“
25 Erau între noi şapte fraţi, şi cel dintăiu însurându-se muri, şi neavând el urmaş lăsă pe femeia sa fratelui său.
26 Asemenea şi al doilea şi al treilea, până la al şaptelea.
27 Iar în urmă de toţi muri şi femeia.
28 La înviere dar a cărui dintre cei şapte va fi femeia? Căci toţi o avură.
29 Atuncia răspunzând Iisus le zise: vă rătăciţi, neştiind scripturile, nici puterea lui Dumnezeu.
30 Căci la înviere nici nu se însoară, nici nu se mărită, ci sunt ca îngerii lui Dumnezeu în cer.
31 Dar despre învierea morţilor n'aţi citit ce s'a rostit vouă de Dumnezeu zicând:
32 „Eu sunt Dumnezeul lui Abraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacob?“ Dumnezeu nu este al morţilor, ci al viilor.
33 Şi auzind gloatele rămaseră uimite de învăţătura lui.
34 Iar fariseii auzind că închise gura saduceilor se adunară lângă dânsul,
35 Şi întrebă unul dintre ei, învăţător de lege, ispitindu-l şi zicând:
36 Învăţătorule, care poruncă este mai mare în lege?
37 Iar Iisus îi zise: „iubeşte pe Domnul, Dumnezeul tău în toată inima ta şi în tot sufletul tău şi în tot cugetul tău.“
38 Aceasta este porunca cea mare şi cea dintăiu.
39 Iar a doua asemenea acesteia: „iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi.“
40 În aceste două porunci se cuprinde toată legea şi profeţii.
41 Şi adunaţi fiind fariseii, Iisus îi întrebă
42 Zicând: ce vi se pare despre Hristos? Al cui fiu este? Al lui David, îi zic ei.
43 Cum dar David, le zice el, îl numeşte în duh Domn, zicând:
44 „Zis-a Domnul, Domnului meu, şezi d'adreapta mea până ce voiu fi pus pe vrăjmaşii tăi sub picioarele tale.“
45 Deci dacă David îl numeşte Domn, cum este fiul lui?
46 Şi nimeni nu puteà să-i răspunză un cuvânt, nici nu îndrăznì cineva din aceea zi să-l mai întrebe.