1 Vai mie! căci sunt ca după adunatul fructelor de vară, Ca bobițătură după cules; Nu-s struguri de mâncare, Nici smochine trufanda după care dorește sufletul meu.
2 Cuvioșii au pierit din țară, Și neprihăniți nu sunt între oameni: Toți pândesc sânge; Unul altuia își întind cursă.
3 Amândouă mânile sunt îndreptate spre a săvârși răul, Principele cere dar, și judecătorul judecă pentru plată; Și cel mare nu vorbește decât de pofta cea rea a sufletului său: Așà împletesc asta împreună.
4 Cel mai bun dintre dânșii este ca spinul, Cel fără prihană mai ghimpos decât gardul de spini; Ziua văzătorilor tăi, pedeapsa ta, a sosit, Acum va fi tulburarea lor.
5 Nu vă încredeți în amic, În soț credință să nu aveți; Păzește ușile gurii tale de ceea ce doarme la sânul tău.
6 Căci fiul ține de nebun pe părintele său, Fiica se scoală asupra mumei sale, Nora asupra soacrei sale; Inamicii omului sunt chiar oamenii casei sale.
7 Iar eu voiu căutà în sus către Domnul; Voiu așteptà pe Domnul mântuirei mele; Dumnezeul meu mă va auzi.
8 Nu te bucurà de mine, inamica mea: Deși am căzut, mă voiu sculà, Deși am șezut la întunerec, Domnul va fi lumina mea.
9 Voiu suferi mânia Domnului, Căci am păcătuit asupră-i, Până ce-mi va apărà dreptatea, și va face judecata pentru mine, Și mă va scoate la lumină; Voiu vedeà îndurarea lui.
10 Va vedeà aceasta inamica mea, Și rușinea o va acoperi pe ea, care mi-a zis: „Unde este Domnul, Dumnezeul tău?” Ochii mei vor vedeà împlinirea dorinței lor; Căci, ea va fi călcată ca tina din uliți.
11 In ce zi zidurile tale se vor rezidi, In aceea zi — (deși departe sunt cele hotărite), —
12 In aceea zi vor veni până la tine dela Asiria, Și dela cetățile Egiptului, Dela Egipt pănă la Eufrat, Dela mare până la mare, și dela munte pănă la munte;
13 După ce țara va ajunge în pustiire, Din vina locuitorilor ei, Pentru fructul faptelor lor.
14 Paște cu toeagul tău poporul tău, Turma moștenirii tale, Care locuește singuratică în pădure pe Carmel; Ca să pască în Basan și Galaad ca în zilele din vechime.
15 Ca în zilele ieșirii tale din pământul Egiptului, Îi voiu arătà lucruri minunate.
16 Popoarele vor vedeà aceasta, și se vor rușinà cu toată puterea lor; Pune-vor mâna pe gură, Și urechile lor vor asurzi.
17 Linge-vor țărâna, ca șerpii, Ca târâtoarele pământului se vor înspăimântà din închisorile lor; Alergà-vor la Domnul, Dumnezeul nostru, Și se vor teme de tine.
18 Cine este Dumnezeu asemenea ție, Care să ierte fărădelegea, Și să treacă cu vederea fărădelegea rămășiții moștenirii sale? Nu ține mânia sa rurea, căci îi place îndurarea.
19 El iarăși se va îndură de noi, Va învinge fărădelegile noastre: Și vei aruncă toate păcatele lor în adâncurile mării:
20 Vei împlini lui Iacob adevărul, Lui Abraam îndurarea, Precum ai jurat părinților noștri din zilele din vechime.