1 Suitu-s'a asupră-ți, Ninivo, cel ce sfărâmă: Păzește-ți întăririle, ià seamă la drum, Încinge-ți coapsele, adună-ți toate puterile;
2 Căci Domnul va reașezà mărirea lui Iacob, Cași mărirea lui Israel; Căci pustiitu-i-a pustiitorul, Și a stricat vițele lor.
3 Scutul vitejilor săi este roșu, În purpură sunt îmbrăcați bărbații de resbel, De focul oțelului fulgeră carăle În ziua gătirii sale, Și lăncile se mișcă,
4 Carăle duruiesc în uliți, Și se lovesc în pieți: Privirea lor este ca a făcliilor: Aleargă ca fulgerile.
5 El cheamă pe vitejii săi, Dar ei se poticnesc în calea lor, Ei se grăbesc spre zid; Și acoperișul de apărare se gătește.
6 Porțile fluviilor sunt deschise, Și palatul se risipește.
7 Pe Uzzab o duc prinsă, O scot; Și servele ei oftează cu voce de porumbi, Și se bat în piepturile lor.
8 Din timpurile vechi Niniva erà ca un lac de apă; Dar acum locuitorii ei fug: „Stați, stați;“ dar nimenea nu se întoarce.
9 Prădați argint, prădați aur. Tezaurele sunt fără fund, O mulțime de tot felul de lucruri prețioase.
10 Ea este deșeartă și pustiită, stoarsă cu totul; și inima se topește, genunchile tremură; Durerea este în coapsele tuturor, și toate fețele lor pălesc.
11 Unde este culcușul leilor, Și pășunea puilor de lei? Încotro mergeà leul, leoaica, Puiul de leu, și nu erà cine să-i înspăimânte!
12 Leul răpià în de ajuns pentru puii săi, Și sugrumà pentru leoaicele sale, Și umpleà cu pradă vizuinile sale, Și cu pradă culcușurile sale.
13 Iată, eu vin asupră-ți, zice Domnul, Dumnezeul oștirilor; Voiu aprinde carăle tale, și se vor preface în fum; Și pe puii tăi de leu sabia îi va mistui; Prada ta o voiu stârpì depe pământ, Și nu se va mai auzì vocea solilor tăi.