Eterniseed

Naum 3

Nitzulescu (1911) · Română · Gratuit, domeniu public

1 Vai de cetatea sângiuirilor! Cea plină de minciuni și silnicie; Răpirea nu încetează în ea.

2 Pocnitul bicelor, vuetul roatelor tunătoare, Al cailor tropăitori și al carălor hurduitoare;

3 Călăreți făcând să trepede caii lor, Săbii lucitoare, și lăncile fulgerătoare, O mulțime de uciși, Grămezi de cadavre, Morți fără număr, Cei vii, împedecându-se de morții lor,

4 Din vina mulțimii desfrânărilor acestei curve, Ale acestei pline de nuri și iscusite, Care a vândut popoarele prin desfrânările ei, Și neamurile prin farmecele ei.

5 Iată, eu vin asupră-ți, zice Domnul, Dumnezeul oștirilor! Voiu descoperì poalele tale preste fața ta, Și voiu arătà popoarelor goliciunea ta, Și regatelor rușinea ta.

6 Voiu aruncà cu tină asupra ta, Te voiu pângărì, Și te voiu face de prive- liște.

7 Oricine te va vedeà va fugì de tine, Și va zice: „Nimicitu-s’a Niniva!“ Cine o va boci? „Unde să-ți caut mângăietori.“

8 Au ești mai bună decât No-Amonul, Care erà pus între fluvii, Înconjurat de apă, Al cărui val erà un fluviu, Și zidurile căruia se ridicau din fluviu?

9 Etiopia cea tare și Egiptul cel fără număr, Putul și Libii te ajutau.

10 Totuși și ei au fost duși În mișelie și în prinsoare; Și fiii săi fură sdrumicați În toate răspântiile ulițelor; Sorți s’au aruncat peste fruntașii săi, Și toți cei mari ai săi fură puși în lanțuri.

11 Tu te vei îmbătà; Vei dispăreà, Și scăpare vei căutà de dinaintea inamicului.

12 Toate întăririle tale fi-vor ca smochinii cu fructele cele întâiu: Când îi scutură, smochinele cad în gura aceluia, ce caută să le mănânce.

13 Iată, popoarele tale în mijlocul tău sunt ca femeile; Porțile pământului tău deschide-se-vor înaintea inamicilor tăi: Și focul va mistuì zăvoarele tale.

14 Scoate-ți apă pentru împresurare. Întărește întăririle tale, Calcă pământ și frământă lut, Gătește cuptorul de cărămidă!

15 Acolo focul te va mistuì, Sabia te va stârpì; Te va mistuì ca forfăcarul; Înmulțește-te, ca forfăcarul, Înmulțește-te, ca lăcustele.

16 Neguțătorii tăi fost-au mai mulți decât stelele cerului; Forfăcarul își întinde aripele și fuge.

17 Coronații tăi erau ca lăcustele, Și mai marii tăi ca o ceată de omidă, Care în răcoarea zilei se tăbăresc; De răsare soarele, fug, Și locul unde a fost nu se mai cunoaște.

18 Păstorii tăi dorm, rege al Asiriei, Puternicii tăi se odihnesc: Poporul tău este împrăștiat pe munți, Și nu este cine să-l strângă.

19 Nu este nici o vindecare pentru rana ta, Lovitura ta e fără leac; Toți câți vor auzì de tine vor bate în palme; Căci preste cine n’a trecut pururea răutatea ta?

Citește Nitzulescu (1911) cu narațiune, note și lecții în aplicația Eterniseed.