1 De ce, Doamne, stai departe, Te ascunzi în timpurile de strâmtorare?.
2 Nelegiuitul în mândria sa urmărește pre cel sărman; O! de s'ar prinde ei înșiși în planurile, pre care le-au născocit!
3 Căci nelegiuitul se fălește în dorințele sufletului său. Și c sgârcitul blestemă și defaimă pre Domnul.
4 Nelegiuitul în mândria sa zice: d „El nu pedepsește; Nu este Dumnezeu“, acestea sunt toate e cugetările lui.
5 Căile sale prosperează în tot timpul, Departe sunt f judecățile tale de dânsul; Pre toți inamicii săi g îi suflă.
6 El zice în inima sa: „Nu mă voiu clăti, i Voiu rămâneà din generațiune în generațiune, Și nici odată nu voiu fi în nevoie“.
7 Gura sa este plină de blestem, de vicleșug și de amăriciune, k Supt limba sa este răutate și l nedreptate.
8 El șade la pândă prin curți, m În locuri ascunse ucide pre cel nevinovat, n Ochii săi pândesc pre cel nefericit. 9 o
9 El pândește în loc ascuns, ca un leu în tufar; Pândește, ca să prindă pre cel sărman; El prinde pre cel sărman, trăgându-l în cursa sa.
10 El se tupilează, se pleacă, Și nefericiții cad supt laba lui.
11 El zice în inima sa: „Dumnezeu uită; p El ascunde fața sa, nu vede nici odată“.
12 Scoală-te, Doamne! Dumnezeule, q ridică mâna ta! Nu uità pre cei sărmani!
13 Pentru ce defaimă nelegiuitul pre Dumnezeu, Și zice în inima sa: „Tu nu pedepsești?“
14 Tu vezi aceasta; Căci tu privești amăriciunea și întristarea, spre a le păstrà în mânile tale; Tie ți-se r încredințează nefericitul; s Orfanului tu îi ești ajutor;
15 Sfărâmă brațul nelegiuitului și al răului, Pedepsește răutatea sa, ca să piară de dinaintea ta. 16 u
16 Domnul este rege din veci și în veci, Peri-vor popoarele din pământul său.
17 Dorința celor sărmani ai ascultat-o, Doamne! Tu v întărești inima lor, și faci să asculte urechia ta
18 Ca să x faci dreptate celui orfan și celui apăsat, Ca omul depe pământ să nu se mai teamă. Strâmtorat de dușmanii săi, David se bizuește în Dumnezeu.