Eterniseed

Psalmii 102

Nitzulescu (1911) · Română · Gratuit, domeniu public

1 Rugăciunea unui apăsat, când este în neliniște și revarsă înaintea Domnului plângerea sa.

2 Doamne, ascultă ruga mea, Și strigarea mea vie până la tine.

3 Nu ascunde fața ta de mine în ziua nevoiei mele, Pleacă urechia ta către mine în ziua când strig, Grăbește-te a-mi răspunde.

4 Căci zilele mele pier ca fumul, Și oasele mele ca tăciune ard;

5 Lovită este inima mea, și s'a uscat ca iarba; Căci uitat-am a mânca pânea mea.

6 De vocea suspinului meu Oasele mele se lipesc de carnea mea;

7 Ajuns-am ca și pelicanul pustiului, Sunt ca cucuveaua între ruini.

8 Veghiez, și sunt ca paserea singuratică pe acoperiș.

9 Toată ziua mă batjocoresc neamicii mei; Cei ce se infurie asupră-mi pe mine se jură.

10 Căci drept pâne mâncat-am cenușă, Și băutura mea cu lacrimi am amestecat,

11 De mânia ta și urgia ta; Căci tu m'ai ridicat, și m'ai asvârlit.

12 Ca o umbră întinsă sunt zilele mele, Și eu ca iarba mă usuc.

13 Dar tu, Doamne, în veci tronezi, Și amintirea ta ține din neamuri în neamuri.

14 Sculă-te-vei, îndură-te-vei de Sion, Căci timp este să te înduri de el; Căci sosit-a timpul hotărît.

15 Căci servilor tăi le place de pietrele sale, Și iubesc pulberea lui.

16 Și teme-se-vor popoarele de numele Domnului, Și toți regii pământului de mărirea ta.

17 Căci Domnul a rezidit Sionul, În mărirea sa arătatu-s'a.

18 La rugăciunea celui nemângăiat plecatu-s'a, Și cererea lor n'a nesocotit.

19 Scrie-se-va aceasta pentru neamurile viitoare, Ca poporul renăscut să laude pre Domnul.

20 Căci el privit-a din sfânta sa înălțime, Domnul din cer s'a uitat pe pământ:

21 Ca să audă suspinul celui încătușat, Ca să scape pre cei hotărîți la moarte;

22 Ca ei să proclame în Sion numele Domnului, Și lauda lui în Ierusalim,

23 Când se vor adunà împreună popoarele Și regatele, ca să servească Domnului.

24 Pe cale el a slăbit puterea mea, A scurtat zilele mele.

25 Zisu-mi-am: Dumnezeul meu! nu mă răpì la jumătatea zilelor mele; Din neam în neam sunt anii tăi;

26 Din vechime întemeiat-ai pământul, Și cerul lucrul mânelor tale este.

27 Ele vor pieri, dar tu vei rămâneà, Da, ca un vestmânt le vei schimbà, și se vor schimbà.

28 Dar tu tot același vei fi, Și anii tăi nu se vor svârși.

29 Fiii servilor tăi locuivor, Și seminția lor întări-se-va înaintea ta.

Citește Nitzulescu (1911) cu narațiune, note și lecții în aplicația Eterniseed.