1 Binecuvântează, suflete al meu, pre Domnul! Doamne, Dumnezeul meu, măritu-te-ai foarte. În măreție și strălucire te-ai îmbrăcat.
2 Cel ce cu lumina, ca cu o mantie, te-ai învălit, Cel ce ai întins cerul ca un covor!
3 Cel ce cu ape zidit-a cămările lui cele mai de sus; Cel ce din nouri face carul său; Cel ce umblă pe aripele vântului;
4 Cel ce face vânturile trimeșii săi, Flacările de foc servii săi.
5 Întemeiat-ai pământul pe temeliile sale, Ca în veci și nesfârșit să nu se clătească.
6 Cu adâncul, ca cu un vestmânt, l-ai acoperit: Apele preste munți stătut-au.
7 Fugit-au de mustrarea ta, La vocea tunetului tău luat-au iute fugă.
8 (Munții ridicându-se, văile plecându-se,) Spre locul, care tu l-ai întemeiat.
9 Margini pusu-le-ai, preste care să nu treacă, Să nu se întoarcă, ca să acopere pământul.
10 Trimes-a izvoare în văi, Printre munți strecuratu-s’au apele.
11 Din ele adapă-se toate fiarele câmpiei, Asinii sălbatici își potolesc setea lor.
12 Aproape de ele locuesc paserile cerului, Care fac să răsune vocea lor dintre ramuri.
13 El adapă munții din cămările sale, Din fructul lucrurilor tale saturi pământul.
14 El face să răsară iarbă pentru vită, Și verdeață pentru trebuința omului; El scoate pâne din pământ,
15 Și vinul, ce veselește inima omului, Și face să strălucească fața lui mai mult decât oleiul; Și pânea ce întărește inima omului.
16 Arborii Domnului se satură, Cedrii Libanului, pre cari el i-a sădit;
17 În care paserea își face cuibul său: Cocostârcului brazii sunt locuință;
18 Căprioarelor munții cei înalți, Șoarecelui de munte stâncele îi sunt adăpost.
19 Făcut-ai luna pentru timpuri, Soarele cunoaște timpul apusului său.
20 Făcut-ai întunerecul, ca să fie noapte, În care să se miște toate fiarele pădurei;
21 Puii de leu, ce mugesc după pradă, Căutând dela Dumnezeu mâncarea lor.
22 Soarele răsare: ei se retrag, Și în vizuniele lor se culcă.
23 Omul iese la lucrul său Și la munca sa, până în seară.
24 Cât de multe sunt lucrările tale, Doamne! Toate cu înțelepciune le-ai făcut. Plin este pământul de bunurile tale.
25 Așa și marea aceasta, întinsă și largă; În ea sunt tăritoare fără număr, Animale mici și mari.
26 Pe ea plutesc corăbii, Și Leviatanul, pre care l-ai făcut, Ca să se joace într'însa.
27 Toate pre tine te aşteaptă, Ca să le dai mâncarea la timpul lor.
28 Le dai, ele adună; Deschizi mâna ta, ele se satură de bunuri.
29 Ascunzi faţa ta, ele se neliniştesc, Iei suflarea lor, ele pier, şi în pulbere se reîntorc.
30 Trimeţi spiritul tău, ele din nou se fac, Şi aşa tu înnoieşti faţa pământului.
31 Fie mărirea Domnului în veci: Domnul să se bucure de lucrurile sale!
32 Priveşte spre pământ, şi acesta se cutremură, Atinge munţii, şi ei fumegă.
33 Voiu cântà Domnului toată viaţa mea, Voi psalmodià Dumnezeului meu cât voiu fi.
34 Fie-i plăcută gândirea mea! Căci mă bucur în Domnul.
35 Peară păcătoşii depe pământ, Şi cei nelegiuiţi să nu mai fie!
36 Dar, suflete al meu, binecuvântează pre Domnul! Toţi, lăudaţi pre Domnul!