1 Maestrului de cântare. Un psalm al lui David. Dumnezeul laudei mele, nu tăceà,
2 Căci gura nelegiuitului și gura vicleniei s'au deschis asupră-mi; Vorbit-au cu mine cu limba minciunei,
3 Cu cuvinte de ură m'au înconjurat, Și fără cuvânt se luptară cu mine.
4 Pentru iubirea mea ei mă pârăsc; Dar eu, eu m'am rugat pentru ei.
5 Și ei pentru bine cu rău mi-au răsplătit, Cu ură pentru iubirea mea.
6 Pune preste dânsul pre cel nelegiuit, Și pârâtorul să steà de a dreapta lui;
7 Când va fi judecat, fă să iasă vinovat, Și ruga lui ca păcat să se socotească!
8 Puține fie zilele sale, Diregătoria sa altul să o ia!
9 Orfani fie fiii săi, Și femeia sa văduvă!
10 Rătăcească-se fiii săi și să cerșetorească, Să caute pâne în afara ruinelor lor!
11 Împrumutătorul răpească toate ce sunt ale lui, Şi străinii să prade munca sa!
12 Să nu aibă pre nimenea, care să întindă îndurare asupră-i, Nimenea să nu fie, care să aibă milă de orfanii săi!
13 Stârpească-se urmaşii săi, În neamurile viitoare fie şters numele lor!
14 Vina părinţilor lui amintească-se înaintea Domnului, Păcatul mumei sale să nu se şteargă!
15 Pururea fie înaintea Domnului, Ca el să stârpească depe pământ amintirea lor.
16 Fiindcă nu-şi aduce aminte a face milă, Ci urmăreşte pre cel sărac şi lipsit, Pre cel cu inimă sdrobită până la moarte.
17 Iubit-a blestemul, deci cadă asupră-i; Binecuvântarea n'a iubit, deci fie departe de dânsul.
18 Cu blestemul, ca cu un vestmânt, s'a îmbrăcat, Deci să intre ca apa în lăuntrul său, Ca uleiul în oasele lui!
19 Fie-i blestemul ca vestmântul, cu care se înveleşte, Ca cingătoarea, cu care se încinge totdeauna!
20 Aceasta fie plata pâritorilor mei dela Domnul, A acelora ce vorbesc de rău asupră-mi!
21 Dar tu lucrează pentru mine, Doamne, Dumnezeule, Pentru numele tău: Căci bună este îndurarea ta, scapă-mă.
22 Căci sărac şi lipsit sunt, Şi inima mea rănită în lăuntrul meu.
23 Ca o umbră, ce se întinde, pier, Alungat sunt ca locustele.
24 Genunchii mei se clatină de ajunare, Şi carnea mea s'a scurs de grăsime;
25 Aşă că am ajuns a le fi de ocară; Când mă văd, clatină din cap.
26 Ajută-mă, Doamne, Dumnezeul meu! Mântue-mă după îndurarea ta;
27 Ca ei să cunoască, că aceasta este mâna ta, Că tu, Domnul, ai făcut-o.
28 Blesteme ei, dar tu binecuvintează, De se vor sculă, ruşineze-se; Dar servul tău să se bucure.
29 Pâritorii mei cu ruşine să se îmbrace, În ruşinea lor să se învelească, ca cu o mantie.
30 Mulţumi-voiu foarte Domnului cu gura mea, În mijlocul multora il voiu lăudà.
31 Căci el stă de a dreapta celui lipsit, Ca să-l scape de cei ce condamnă sufletul său.