1 Un psalm al lui David. Ceartă, Doamne, pre cei ce se ceartă cu mine; Luptă-te cu cei ce se luptă cu mine.
2 Ia pavăza și scutul, Și scoală-te în ajutorul meu.
3 Întinde lancea, Și închide calea celor ce mă urmăresc; Zi sufletului meu: „Ajutorul tău eu sunt“.
4 Rușinați și înfruntați să fie Cei ce caută sufletul meu; Fie fugăriți și rușinați Cei ce cugetă nefericirea mea:
5 Fie ca pleava înaintea vântului, Și îngerul Domnului să-i urmărească;
6 Fie calea lor întunecată și lunecoasă; Și îngerul Domnului să-i gonească.
7 Căci fără cuvânt îmi puseră în groapă lațul lor, Fără cuvânt săpară groapă vieții mele.
8 Vie preste dânsul pe neașteptate ruina, Și lațul său pre care în ascuns l-a întins, să-l prindă; Cadă el în ruina sa.
9 Iar sufletul meu să se veselească în Domnul, Să se bucure de mântuirea lui.
10 Toate oasele mele să zică: „Doamne, cine este ca tine? Care scapi pre cel sărman de cel ce este mai tare decât dânsul, Da, pre cel apăsat și pre cel sărac de prădătorul său“.
11 Martori nedrepți se scoală; De cele ce nu știam m'au întrebat;
12 Răsplătit-u-mi-au rău pentru bine, Văduvind sufletul meu.
13 Iar eu, când ei erau bolnavi, Îmbrăcatum'am cu sac, Amărit-am sufletul meu cu ajunare, Și rugatu-m'am cu capul plecat la sân.
14 Ca cu un amic, ca cu un frate m'am purtat, ca cel ce plânge pre mumă-sa, Plin de durere, cu capul plecat.
15 Iar ei se bucurară de căderea mea, și se adunară: Se adunară asupră-mi cu oameni de nimic și necunoscuți, Mă defăimară, și nu încetează:
16 Cu caraghioșii ospețelor Crâșnesc dinții lor asupră-mi.
17 Doamne, până când vei privi aceasta? Scapă sufletul meu din stricăciunea lor, De puii leului pre unicul meu!
18 Lăuda-te-voiu în adunare mare, În popor numeros te voiu mări.
19 O, să nu se bucure de mine inamicii cei fără cuvânt ai mei, Cei ce mă urăsc fără temeiu să nu-și facă cu ochiul.
20 De pace ei nu vorbesc, Și împotriva celor liniștiți ai pământului cugetă cuvinte amăgitoare.
21 Și-au largit gura asupră-mi, zicând: Ha, ha! A văzut ochiul nostru împlinirea dorinții noastre.
22 Văzut-ai aceasta, Doamne; nu tăceà. Doamne! Nu te depărtà de la mine!
23 Scoală-te, și deșteaptă-te pentru dreptatea mea! Dumnezeul meu și Domnul meu, pentru cearta mea!
24 Judecă-mă după dreptatea ta, Doamne, Dumnezeul meu, Ca ei să nu se bucure de mine;
25 Să nu zică în inima lor: „Ha, dorința noastră s'a împlinit!“ Să nu zică: „Înghițitu-l-am!“
26 Rușineze-se și roșească-se delaolaltă, Cei ce se bucură de nefericirea mea; Îmbrace-se cu rușine și ocară Cei ce se îngâmfă asupră-mi.
27 Să se bucure, și să se veselească Cei ce doresc dreptatea mea: Și să zică pururea: „Mare este Domnul, Care voește pacea servului său.“
28 Și limba mea va spune dreptatea ta, Toată ziua lauda ta.