1 Un psalm al lui Asaf. Dumnezeule, popoare venit-au în moștenirea ta, Întinat-au sfântul tău templu, În ruini prefăcut-au Ierusalimul.
2 Dat-au stârvurile servilor tăi Mâncare pasărilor cerului, Carnea cuvioșilor tăi Fiarelor pământului.
3 Vărsat-au sângele lor ca apa, în jurul Ierusalimului, Și nimenea nu-i îmmormântă.
4 De ocară ajuns-am vecinilor noștri, De râs și de batjocură celor din jurul nostru.
5 Până când, Doamne, te vei mânia? Oare pururea ca focul va arde râvna ta?
6 Varsă mânia ta preste popoarele, ce nu te cunosc, Și preste regatele, ce nu chiamă numele tău;
7 Căci înghițiră pre Iacob, Și pustiiră locuințele sale.
8 Nu-ți aminti asupră-ne fărădelegile strămoșilor noștri; Iute să ne întâmpine îndurarea ta; Căci înjositi foarte suntem.
9 Ajută-ne, Dumnezeul mântuirii noastre, Pentru mărirea numelui tău; Scapă-ne, și curățește păcatele noastre, Pentru numele tău.
10 De ce să zică popoarele: „Unde este Dumnezeul lor?“ Facă-se cunoscută între popoare înaintea ochilor noștri Răsbunarea sângelui vărsat al servilor tăi.
11 Vină înaintea ta suspinul celui încătușat; Păzește prin puterea ta cea mare pre cei ce sunt hotărîți morței;
12 Și întoarce vecinilor noștri De șapteori în sânul lor Defaima, cu care te-au defăimat, Doamne!
13 Dar noi, poporul tău și oile pășunei tale, Îți vom mulțumi în veci; Din neam în neam vom proclama lauda ta.