1 Doamne, Dumnezeul răzbunării, Dumnezeul răzbunării, arată-te!
2 Înălță-te, judecător al pământului, Dă răsplătire celor mândri!
3 Până când cei nelegiuiți, Doamne, Până când cei nelegiuiți să trăsalte!
4 Ei rostesc, vorbesc cu îngâmfare, Toți făcătorii de rele se laudă,
5 Pre poporul tău, Doamne, il calcă în picioare, Și moștenirea ta o apasă.
6 Pre văduve și pre străini sugrumă, Și pre orfani ii ucid,
7 Și zic: Domnul nu vede aceasta, Nici nu ia aminte aceasta Dumnezeul lui Iacob.
8 Înțelepțiți-vă odată voi cei tonți din popor, Și voi nebunilor, când vă veți face cuminți?
9 Cel ce a sădit urechea, au nu aude? Cel ce a făcut ochiul, au nu vede?
10 Cel ce înțelepțește popoarele, Cel ce învață pre oameni știință, să nu mustre!
11 Domnul cunoaște cugetele oamenilor, Că deșertăciune sunt.
12 Fericit este bărbatul, pre care tu-l înțelepțești, Domne, Și din legea ta îl înveți!
13 Ca să-l liniștești de zilele de nefericire, Până se va săpà groapa celui nelegiuit.
14 Căci Domnul nu va lăpăda pre poporul său, Și moștenirea sa nu o va părăsì;
15 Căci la dreptate se va reîntoarce judecata, Și pre dânsa o vor urmà toți cei drepți cu inimă.
16 Cine se va sculà cu mine asupra celor răi? Cine se va înfățișà cu mine asupra făcătorilor de rele?
17 De n'ar fi fost mie întru ajutor Domnul, Puțin și sufletul meu ar fi zăcut în locul tăcerii.
18 De am zis: Se clatină piciorul meu, Pe dată îndurarea ta, Doamne, m'a sprijinit.
19 În mulțimea grijelor mele în lăuntrul meu Mântuirile tale desfătat-au sufletul meu.
20 Oare are cu tine împărtășire tronul răutății, Care hotărăște nedreptate prin lege?
21 Ei se adună ceată asupra sufletului celui drept, Și condamnă sânge nevinovat.
22 Dar Domnul îmi este turn înalt, Și Dumnezeul meu îmi este stâncă de adăpostire.
23 El va întoarce asupră-le chiar uneltirea lor, Și prin răutatea lor îi va stârpi; Îi va stârpi Domnul, Dumnezeul nostru.