1 Adevăr zic în Hristos, nu mint, știința de mine însumi dovedindu-mi împreună cu mine în duhul sfânt,
2 Că mare întristare am și neîncetată durere în inima mea.
3 Căci ași dori să fiu eu însumi anatema dela Hristos pentru frații mei, rudele mele după trup,
4 Ca unii care sunt Israeliți, care au înfierea și mărirea și așezămintele și darea legii și slujba dumnezeiască și făgăduințele,
5 Care au părinți, și din care este după trup Hristosul, care este peste toate Dumnezeu binecuvântat în veci. Amin.
6 Dar nu vorbesc de felul cum a căzut cuvântul lui Dumnezeu. Căci nu toți care sunt din Israil sunt Israeliți;
7 Și nu pentru că sunt urmașii lui Abraam, sunt toți fii, ci: „în Isaac ți-se va numi urmaș“;
8 Adecă nu fiii din trup sunt fii ai lui Dumnezeu, ci fii din făgăduință sunt socotiți drept urmași,
9 Căci cuvântul făgăduinței este: „pe timpul acesta voiu venì și Șara va aveà fiu“.
10 Dar nu numai Sara avù cuvânt dumnezeesc, ci și Rebeca având pat de la unul, dela Isaac părintele nostru,
11 — Căci deși nu erau încă născuți copiii și nu făptuiră ceva bine sau rău, pentru ca găsirea cu cale a lui Dumnezeu să rămâie potrivit alegerii, nu din fapte, ci dela cel care cheamă —
12 I-se zise că „cel mare va slujì celui mic“:
13 După cum este scris: „pe Iacob l-am iubit, iar pe Esau l-am urît“.
14 Ce vom zice dar? Nu cumva este nedreptate la Dumnezeu? Să nu fie.
15 Căci zice lui Moise: „voiu miluì pe oricine miluesc, și mă voiu îndurà de oricine mă îndur“,
16 Deci dar nu este dela cel care voește, nici dela cel care aleargă, ci dela Dumnezeu care miluește.
17 Căci scriptura zice lui Farao că: „pentru aceasta chiar te-am deșteptat, ca să arăt în tine puterea mea, și ca să fie dat în știre numele meu în tot pământul“.
18 Deci dar pe cine voește îl miluește, iar pe cine voește îl învârtoșează.
19 Dar îmi vei zice: pentru ce se mai plânge? Căci hotărîrii lui cine se împotrivește?
20 Negreșit, omule, tu cine ești care răspunzi împotriva lui Dumnezeu? „Nu cumva va zice plăsmuitura către plăsmuitor“: pentru ce m'ai făcut astfel?
21 Sau nu are olarul putere preste lutul lui, ca din aceiași frământătură să facă un vas spre cinste, iar altul spre necinste?
22 Cum dar, dacă Dumnezeu voind să-și arete mânia și să-și facă cunoscut puterea îngădui în multă îndelungă răbdare vase de mânie întocmite spre peire,
23 Și ca să facă cunoscut bogăția măreții lui preste vase de milă, pe care mai dinainte le-a gătit spre mărire?
24 Astfel fiind noi, ne și chemă nu numai dintre Iudei, ci și dintre neamuri.
25 După cum zice și Ozea: „Voiu numì pe care nu este poporul meu, poporul meu, și pe care nu este iubită, iubită,
26 Și va fi în locul unde li-se zise: voi nu sunteți poporul meu, acolo vor fi numiți fii ai viului Dumnezeu“.
27 Iar Isaia strigă despre Israel: „dacă numărul fiilor lui Israel ar fi ca nisipul mării, rămășița numai se va mântuì.
28 Căci el va aduce la îndeplinire și scurt va alcătuì judecată în dreptate; pentru că Domnul va face judecată scurt alcătuită“ pe pământ.
29 Și după cum a zis mai nainte Isaia: „Dacă Domnul Savaot nu ne-ar fi lăsat o sămânță, ca Sodoma am fi fost și ca Gomora am fi fost asemănați“.
30 Ce vom zice dar? Că neamuri care nu aleargă după îndreptățire apucară îndreptățirea, și îndreptățirea care este din credință;
31 Iar Israel alergând după legea îndreptățirii nu ajunse la lege dătătoare de îndreptățire.
32 Pentru ce? Pentru că alergarea fù nu din credință, ci după cum este din lucruri ale legii; căci „se loviră de piatra poticnirii“,
33 După cum este scris: „Iată eu pun în Sion piatră de poticnire și stâncă de sminteală, și cine crede într'însul nu va fi rușinat“.