1 Rosa Șaronului, Crinul văilor sunt eu.
2 Ca crinul între spini Este scumpa mea între fecioare.
3 Ca mărul între arborii pădurei Este iubitul meu între cei tânări; Îmi place umbra lui, supt ea petrec; Și dulce este fructul său cerului gurei mele.
4 Dusu-m'a în casă de ospăț, Și iubirea sa a fost o flamură preste mine.
5 Întăriți-mă cu must de struguri; Recoriți-mă cu must de mere! Căci sunt bolnavă de iubirea lui.
6 Stânga lui fie supt capul meu! Și dreapta sa să mă îmbrățișeze!
7 Fice ale Ierusalimului, vă jur Pe gazelele și pe căprioarele câmpului, Nu treziți și nu deșteptați iubirea; căci de sine va venì.
8 Aud vocea iubitului meu! Iată, el vine sărind preste munți, Săltând pe colini!
9 Ca gazela, ca puiul de cerb este iubitul meu; Iată-l! stă în dosul zidului nostru,
10 Prin fereastră se uită, printre grații caută: Iubitul meu luat-a cuvântul, și mi-a zis: „Scoală-te, amica mea, frumoasa mea, și vino!
11 Căci iată, iarna a trecut, Trecut-au, trecut-au cu totul ploile;
12 Pe câmp s’au arătat florile, Timpul cântării pasărilor a sosit, Și vocea turturicei se aude în țarina noastră;
13 Smochinul umple cu mirositoare smochinele sale încă verzi, Vița înflorește, și răspândește mirosul său; Scoală-te, amica mea, frumoasa mea, și vino!
14 Porumbița mea, ce stai în crăpăturile stâncelor, În adânciturile prăpastiilor, Lasă-mă să văd fața ta, lasămă să aud vocea ta;“ Căci dulce este vocea ta și plăcută este fața ta.
15 Prindeți-ne vulpile, vulpile cele mici, ce strică viile, Căci viile noastre înfloresc.
16 Al meu este iubitul meu, și eu a lui sunt, El paște printre crini. Până la răcoarea zilei, când umbrele fug, Întoarce-te, iubitul meu, aleargă ca gazela, ca puiul de cerb, Preste munții despărțirii.